Ziua Unirii Principatelor Române, la Muzeul Satului – expoziţie şi ateliere de bricolaj, poveşti şi poezie

0
97

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti‟ din București sărbătoreşte, luni, Ziua Unirii Principatelor Române, printr-o expoziţie ce include colecţii de patrimoniu şi un atelier de bricolaj, poveşti şi poezie dedicat copiilor şi coordonat de profesoara Luminiţa Voica.Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, evenimentul „Hora Unirii – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)‟ mai include un atelier de poveşti susţinut de actorul Nae Alexandrescu, precum şi un atelier unde cei mici vor învăţa să danseze Hora Unirii de la Simona Leasa şi Ansamblul folcloric „Doiniţa‟ din Bucureşti. Înscrierile la aceste ateliere se fac pe baza biletului de intrare, în limita a opt locuri pentru fiecare.Accesul în muzeu se face cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, printre care şi obligativitatea purtării măştii de protecţie pe tot parcursul vizitei în interior şi la exterior.

Sursă foto: culturadeacasa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here