GALERIE FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Plt. adj. șef Iulian Buică, operator 112 la Jandarmeria Vrancea și ciclist pasionat

0
1227

Și-ar fi dorit să ajungă avocat, dar tatăl a vrut să-l vadă în uniformă militară, așa că, după absolvirea Liceului Industrial nr. 1 din Focșani, plt. adj. șef Iulian Buică a urmat Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Al. Gr. Ghica‟ din Bumbești-Jiu. Astăzi, vrânceanul este operator 112 în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ( IJJ) Vrancea și își împarte timpul între carieră și pasiunea pentru ciclism. „Școala militară m-a ajutat la formarea competențelor necesare pentru îndeplinirea, la un nivel ridicat de performanță, a misiunilor ce urmau să vină. Prima misiune de amploare a fost mineriada din februarie 1999. Eram elev în anul II de studiu. Din ordinul comandantului școlii, am asigurat paza instituției. Nu a fost o misiune ușoară. Oamenii erau foarte revoltați și supărați pe jandarmi și, de nenumărate ori, ne adresau injurii. Trebuia să-ți păstrezi însă calmul și să acționezi doar la ordin. Din fericire, nu s-a intervenit pentru că nimeni nu a forțat intrarea în școală. După absolvire, am fost repartizat la București. Multitudinea și diversitatea misiunilor la care am participat, au format calitățile pentru un bun jandarm: seriozitate, devotament, profesionalism, prietenie, consecvență, perseverență și respectul de sine dar și față de instituție. La București mi-am format caracterul de jandarm‟, spune Iulian Buică.

Vrânceanul spune că profesia de jandarm i-a adus foarte multe satisfacții, având posibilitatea, în timpul activității desfășurate în capitală, să participe la misiuni de asigurare a pazei și ordinii publice la evenimente în centrul cărora erau persoanlități din străinătate. „O misiune care m-a impresionat a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea, la București, din 7 mai 1999. Țin minte că era foarte cald și aveam foarte multe ore de stat în picioare. Am fost foarte aproape de papa-mobil, dar nu am făcut parte din paza proprie pentru că erau alte stucturi, dar modul de desfășurare a evenimentului m-a impresionat. Nu mai văzusem niciodată un papă atât de aproape de mine. Am fost și la un concert al lui Julio Iglesias, pe Arena Națională, și am prins și misiuni la eclipsa de soare din 2000, unde am asigurat paza‟, povestește Iulian Buică.

O zi din viața unui operator 112

După aproape doi ani în care a activat la București, Iulian Buică a venit la Focșani, fiind încadrat la IJJ Vrancea. În prezent, lucrează ca operator la 112, în cadrul Serviciului Management Operațional, Compartimentul Modernizare Misiuni Evenimente (SNAUA-112).  Practic, este legătura dintre operatorul STS și colegii din teren. „La intrarea în tură, operatorul 112 verifică toate echipamentele pe care va lucra, raportează despre orice defecțiune constatată la echipamente și ia la cunoștință despre noile evenimente, ordine sau proceduri de lucru transmise de către șef. Serviciul de permanență 112, unde lucrez în prezent, vine zilnic cu noi provocări. Apelurile la 112 sunt din toate domeniile. Persoana care dorește să raporteze o urgență, încearcă, în condiții de stres, să-ți transmită urgența pentru care a sunat și de multe ori, nu reușește. Ca operator 112 trebuie să reușești să obții cât mai multe informații necesare pentru a putea transmite datele mai departe către structura de intervenție. Cele mai delicate apeluri sunt incidentele cu animalele sălbatice. Cel mai important lucru este ca atunci când cineva sună la 112 să ne spună urgența cât poate de simplu, locația unde s-a desfășurat, ce anume s-a întâmplat, dacă sunt victime, dacă este nevoie de asistență medicală. Cea mai importantă este locația‟, subliniază Iulian Buică.

În pofida complexității misiunilor și a stresului acumulat în urma misiunilor, Iulian Buică spune că nu regretă deloc alegerea făcută în adolescență, pentru că „IJJ Vrancea este o familie. Tinerii care vor să ajungă militari trebuie să înțeleagă că atunci când ajung în sânul acestei familii, au atât beneficii, cât și responsabilități. Îi sfătuiesc să urmeze această carieră pentru că este foarte frumoasă‟.

 „Pentru mine, ciclismul înseamnă pasiune, plăcere, distracție, sport și aventură‟

Unii dintre noi, învață să meargă pe bicicletă la puțini ani după primii pași, fiind una dintre activitățile care ne relaxează. Marea pasiune a lui Iulian Buică este ciclismul pe care spune că-l practică la nivel de amator, cu toate că până în prezent a participat la trei ediții ale evenimentului „Mausolee pe bicicletă‟, pe un traseu care însumează 160 de kilometri. „Pentru mine, ciclismul înseamnă pasiune, plăcere, distracție, sport și aventură. Pasiunea pentru ciclism a început acum șase ani, când am realizat că îmi doresc să cunosc oameni noi și să descopăr natura. Am avut șansa să întâlnesc în scurt timp o comunitate de excepție și am realizat că ciclismul este un mod de viață‟, spune Iulian Buică.

Vrânceanul spune că a participat la multe evenimente de ciclism din Vrancea, dar unul dintre cele mai longevive evenimente la care a participat este „Mausolee pe bicicletă‟ care „însumează 160 de kilometri, parcurși într-o singură zi. Este destul de dificil dacă nu ai o pregătire temeinică. Este un eveniment foarte frumos prin care se promovează mausoleele din Vrancea. În Focșani sunt două mari asociații de ciclism, una este Alpha Mind, administrată de Dragoș Horhocea, căruia trebuie să-i mulțumim pentru că în 2021 a reușit să organizeze o etapă din Cupa Națională – Turul Vrancei – Road Bike Trophy 2021, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la noi în Vrancea. A adus cicliști din toată țara să concureze, a fost ceva extraorinar atunci. Cealaltă asociație este Velo Power, unde Rafael Grigoriu, sau Rafa, așa cum îi spunem noi, antrenează adolescenții pentru concursurile naționale. Andrei, băiatul meu de 15 ani, face parte din acest club și are toată susținerea mea pentru a merge spre performanță, dacă asta își dorește. În ceea ce mă privește, mă antrenez cam la 2/3 zile, în regim de amator. Acum, în perioada de toamnă-iarnă, ne atrenăm la sală, avem biciclete de fitness și de speeding care ne ajută să ne menținem nivelul. Cea mai lungă distanță pe care am parcurs-o a fost de 200 de kilometri, pornind din Focșani, spre Soveja‟, mai spune Iulian Buică.

Pasiunea pentru ciclism s-a îmbinat perfect și cu dragostea pentru munte așa că, atunci când vremea îi permite, Iulian Buică merge alături de prietenii săi, pe diferite trasee din Vrancea. „Am colindat aproape toate dealurile din Vrancea, dar cel mai plăcut traseu este la strâmtura Cozia. Este un traseu spectaculos ca relief, structură și peisaj. De la viitor îmi doresc sănătate pentru a face față provocărilor de la serviviu, dar și pentru a mă bucura de pasiunile mele‟, conchide Iulian Buică.

Îi dorim mult succes în carieră plt. adj. șef Iulian Buică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here