Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Spitalul Vidra cumpără echipamente medicale și de protecție, în contextul Covid. „Există deja o răspândire intracomunitară la nivelul regiunii”

Spitalul „N. N. Săveanu” Vidra a obținut fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 pentru achiziționarea a diverse tipuri de echipamente medicale și echipamente de protecție, necesare pentru a crește calitatea serviciilor medicale și gestionarea eventualelor cazuri de infecție cu Covid-19. Este vorba despre o valoare totală estimată de 5.987.600,86 lei, adică un contract de achiziție publicat pe SEAP, împărțit pe două loturi. Primul lot vizează echipamentele medicale, aici fiind vorba inclusiv despre concentratoare, aparate de ventilare, monitoare de funcții vitale, paturi mecanice cu 3 secțiuni și așa mai departe, precum și diverse tipuri de mobilier, iar în lotul 2 sunt incluse echipamentele de protecție, respectiv diverse tipuri de măști, combinezoane, halate vizitator, halate chirurgicale, mănuși, botoșei, capeline și acoperitori tip cizmă. Spitalul asigură pacienților servicii medicale de specialitate care fac obiectul contractului încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, respectiv asigură asistență medicală de specialitate, preventivă, curativă, de recuperare, de îngrijire în caz de graviditate și maternitate. (…) Spitalul „N. N. Săveanu” Vidra urmărește achiziționarea de echipamente medicale, mobilier medical, instalație de gaze medicale, dispozitive și aparatură de înaltă performanță, rezultatul contractului de furnizare produse face parte integrantă din planificarea strategică pe termen scurt în vederea extinderii capacității, în gestionarea și limitarea cazurilor de infecție cu noul coronavirus.

Obiectivul fundamental al planificării strategice pe termen scurt îl reprezintă siguranța actului medical atât pentru pacienți cât și pentru personalul medico-sanitar, prin instituirea unor măsuri în vederea limitării infecției cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unității sanitare, având în vedere următoarele constrângeri și necesități: evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2; scenariile posibile de evoluție odată cu răspândirea pe scară largă a virusului, precum și faptul că există deja o răspândire intracomunitară la nivelul regiunii, obligă spitalul la schimbări în volumul serviciilor, dotarea cu echipamente medicale și de protecție pentru personalul angajat peste cele planificate pentru anul curent. În consecință, situația de urgență națională epidemiologică existentă impune necesitatea întreprinderii unor măsuri imediate pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus SARS-CoV-2, prin creșterea capacității de intervenție în tratarea cazurilor grave a pacienților infectați cu noul coronavirus, și prin achiziționarea unor echipamente medicale performante necesare dotării secției de terapie intensivă, astfel încât să se poată asigura tratarea pacienților în stare critică. (…) Capacitatea sporită de tratare a secției ATI va oferi beneficii în principal pentru pacienții critici, pentru care rata de supraviețuire va crește, dar și pentru medici și asistenți, capabili să ofere în această situație cel mai înalt nivel de asistență medicală, se detaliază în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?