Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Harghita: Bacteria Pseudomonas aeruginosa, identificată într-o soluţie oftalmică folosită la operaţii, la SJU

Bacteria Pseudomonas aeruginosa, din cauza căreia 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă la secţia de oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea Ciuc au dezvoltat endoftalmită şi 13 au fost reoperaţi, a fost identificată într-o soluţie oftalmică folosită în timpul operaţiei, nefiind găsită încă sursa contaminării, a informat miercuri conducerea spitalului. Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judit, a declarat într-o conferinţă de presă, că s-au luat probe şi din celelalte flacoane nedeschise de soluţie oftalmică, dar acestea sunt negative, la fel ca şi cele de pe suprafeţele din sala de operaţii, fiind aşteptate rezultatele probelor tegumentare de la personal, ancheta epidemiologică fiind în derulare. De asemenea, managerul unităţii a precizat că s-au depistat nereguli în respectarea procedurii de sterilizare. „Se pare că, deja, se conturează ce s-a contaminat, cum au fost infectaţi pacienţii, elementele care duc să putem afla toate (detaliile – n.r.) şi să eliminăm aceste probleme”, a spus dr. Konrad Judit.

Şeful Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIIAM) din SJU Miercurea Ciuc, epidemiologul Sergiu Sîngeorzan, a precizat că (…) în general, împrăştierea bacteriilor se face „prin personalul medical sau prin manevrele care se fac”. Medicul şef al secţiei de oftalmologie, dr. Bodo Pal, prezent la conferinţa de presă, a precizat că starea celor 14 pacienţi s-a ameliorat, aceştia fiind internaţi în spital şi primind tratament necesar. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?