GALERIE FOTO: 133 de ani, „133 de motive pentru care iubesc Cuza”

0
489

Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” sărbătorește, zilele acestea, 133 de ani de activitate. Elevii și cadrele didactice au gândit un program care se desfășoară pe parcursul mai multor zile, ținând cont de restricțiile impuse de normele sanitare, dar și de lucrările de renovare care se defășoară în clădirea colegiului. 

Dintre activitățile care se desfășoară în aceste zile, le amintim pe cele ale catedrei de istorie, mai ales că ziua colegiului este ziua de 24 ianuarie, atunci când au fost puse bazele României moderne. Pe 18 ianuarie a avut loc ”Ora de istorie la muzeu”, o lecție în cadrul Proiectului educațional intitulat ”Orașul Focșani în epoca lui Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Muzeul Vrancei. Activitățile sunt coordonate de doamnele profesoare Lămîița Șerban, Mihaela Oprea, Gabriela Obodariu și doamnele muzeograf Laura Dinu și Corina Duca. Aceste lecții vor continua până pe 24 ianuarie. Activități specifice zilei de 24 ianuarie vor avea loc la nivelul fiecărei catedere, precum și la Clubul de robotică, coordonat de domnii profesori Tiberiu Oprea și Mihaela Oprea. 

În cursul zilei de 19 ianuarie, în incinta liceului a fost adusă o cabină foto, iar elevii au făcut fotografii și au conceput mesaje pentru școală, în cadrul unei activități pregătite de doamnele profesoare de limba engleză Ramona Necula și Claudia Antonescu, ”133 de motive pentru care iubesc Cuza”.

Elevii clasei a X-a E, coordonați de doamna profesoară Silvia Oancia, au realizat un film documentar despre evenimentele care au făcut istorie în secolul XIX.

Domnii diriginți vor prezenta la clase și două expoziții de documente, realizate în parteneriat cu Arhivele Naționale. O expoziție prezintă istoricul liceului, iar cealaltă Unirea din 1859.

Toate aceste activități dedicate Zilei Colegiului vor culmina cu participarea conducerii școlii, a profesorilor de istorie și a unui grup de elevi la activitatea organizată de Muzeul Vrancei pe 24 ianuarie la Muzeul Unirii.

Instituție de elită a învățământului vrâncean și național, Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” are un istoric bogat.  Începuturile Colegiului le regăsim la 1889, când în Focșani apare o școală secundară de fete și, după o scurtă întrerupere, în 1917 când reapare în plină ocupație germană. Fiind vorba de o școală de fete, nu a fost ușor nici să primească finanțare publică, nici să aibă un sediu, dar a rămas în viață prin entuziasmul profesorilor și dorința de a oferi educație de calitate elevilor.

Anii au trecut și liceul de fete a evoluat, devenind  Liceul si apoi Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, constante peste timp rămânând educația de calitate, pasiunea profesorilor și implicarea elevilor.

Director, Profesor Andreea Săndulescu

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here