FOTO! Pompier vrâncean decorat de președintele României

0
752

În spatele succesului oricărui salvator sunt numeroase intervenții reușite, vieți și bunuri salvate, precum și o întreagă echipă care îi este mereu alături. Rezultatele foarte bune obținute în misiunile și activitățile desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, l-au evidențiat în mod deosebit pe plutonierul adjutant șef Păun Cătălin, care a fost recompensat de președintele României, cu Medalia Națională ”Pentru Merit” clasa a III -a, cu însemn pentru militari.

Recompensa i-a fost acordată pompierului vrâncean ”…cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne”.  Conform legii, Medalia Naţională „Pentru Merit” este cea de a treia medalie naţională în ierarhia decoraţiilor, pe timp de pace, şi a patra în ierarhia decoraţiilor militare de război, care se poate acorda cetăţenilor români şi străini fără studii superioare, pentru a recompensa serviciile importante civile şi militare aduse statului român pe timp de pace sau pe timp de război.

Marți, 18 ianuarie a.c., într-un cadru festiv, inspectorul șef, colonel Chiscop Flaviu i-a înmânat subofițerului medalia decernată.

Momentul emoționant trăit de colegul nostru, plutonier adjutant șef Păun Cătălin, trezește  în fiecare dintre noi, un sentiment de onoare şi demnitate militară, care ne face mândri de haina pe care o purtăm.

 

***

Plutonier adjutant șef Cătălin Păun, este șef gardă de intervenție stingere la Stația de Pompieri Vidra. Acesta activează în cadrul subunității, încă de la înființarea acesteia. Este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri ”Boldești”, promoția 1993. Pe parcursul carierei militare, în cei 28 ani de experiență, s-a remarcat la numeroase intervenții grele, printre care amintim:  intervenția din data de 18 iunie 2021, la care și-a adus aportul pentru salvarea celor douăsprezece persoane rămase blocate în albia râului Zăbala. O altă intervenție asemănătoare a fost în data de 24 iunie 2019 când, împreună cu echipajul pe care îl coordona, a salvat cinci persoane rămase blocate într-un tractor în apele învolburate ale râului Putna, căruia îi crescuse nivelul în urma unor precipitații abundente. S-a intervenit atunci cu barca pneumatică, iar pentru evacuarea rapidă, subofițerul a cărat în brațe, până la mal, două fete de 14 ani. O misiune importantă, în urma căreia a primit distincția acordată de ISU Vrancea, ”Pompierul lunii august 2018”,  a fost în data de 14 august 2018, când a coordonat misiunea de stingere a unui incendiu de proporții, care a cuprins 3 gospodării din comuna Negrilești. Profesionalismul, curajul și devotamentul au fost dovedite și atunci când s-a aflat în timpul liber dar a fost nevoie de ajutorul lui. În data de 16 iunie 2020, pe DN 2D, pe raza localităţii Boloteşti, a avut loc un accident rutier deosebit de grav, în care au fost implicate 2 autovehicule (1 microbuz de transport persoane şi 1 autoturism). În urma impactului dintre microbuz şi autoturism au rezultat 13 victime. Având în vedere gravitatea evenimentului a fost activat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Vrancea. Chiar dacă se afla la domiciliu, plutonierul adjutant șef Păun Cătălin, a venit în sprijinul colegilor și a coordonat de pe margine echipajul de descarcerare, oferindu-le colegilor informaţii utile despre cum să acţioneze rapid pentru eliberarea victimelor încarcerate, apoi a ajutat la trierea victimelor. Prezenţa lui a oferit încredere întregului echipaj.

Subofiţerul este un exemplu de urmat pentru subordonaţii săi, dovedind întotdeauna calităţi profesionale dar şi umane alese. În decursul anilor, acesta a participat la mai multe campanii de donare de sânge, pentru salvarea unor persoane și a unor colegi diagnosticaţi cu boli grave.

Prin toate acțiunile întreprinse plutonierul adjutant șef Păun Cătălin a demonstrat că a transformat meseria de salvator într-o pasiune, ghidat de sentimentul solidarității față de semeni.

 

Ziua de astăzi ne oferă ocazia să-i adresăm sincere felicitări și să-i transmitem, încă o dată, că suntem mândri că face parte din echipa noastră!

Avem onoarea să te salutăm, domnule plutonier adjutant șef Păun Cătălin!

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea, 19 ianuarie 2022

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here