Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Weekend solicitant pentru pompierii vrânceni; au gestionat 77 situații de urgență

Buletin informativ

Weekend solicitant pentru pompierii vrânceni

În perioada 14.01.2022, ora 08:00 – 17.01.2022, ora 08:00, pompierii militari vrânceni s-au aflat permanent la datorie și au gestionat 77 situații de urgență apărute în zona de competență din care: 9 intervenții la stingerea incendiilor dintre care 5 incendii de vegetație uscată, 31 intervenții la ajutor medical de urgență, 34 activități de informare preventivă și verificări la unitățile sanitare, desfășurate cu scopul asigurării măsurilor necesare în contextul generat de evoluția pandemiei și pentru prevenirea incendiilor în unitățile spitalicești, 2 intervenții la asistența persoanelor și 1 misiune pirotehnică.

Una din situațiile relevante a avut loc în data de 14.01.2022, în jurul orei 21.00, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit, din cauza unui coș de fum deteriorat, la o gospodărie din satul Ivăncești, comuna Bolotești. La fața locului, pompierii militari s-au deplasat cu patru echipaje, respectiv cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Totodată, în cooperare a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Bolotești cu 1 autospecială de stingere. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței și anexelor. Pompierii au acționat prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din interior mobilierul din 4 camere, 5 butelii, 3 televizoare și 1 combină frigorifică. În urma evenimentului au ars: acoperișul locuinței construit din lemn cu învelitoare din tablă și anexele construite din paiantă, în suprafață de aproximativ 250 mp, precum și îmbrăcăminte, electrocasnice și circa 10 mc lemn de foc.

În data de 16.01.2022, în jurul orei 20:00, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din comuna Garoafa. În cel mai scurt timp, 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani s-au deplasat la locul indicat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Forțele de intervenție au acționat în cooperare cu SVSU Garoafa. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, pagubele fiind astfel mult reduse. Au ars 10 mp din acoperișul locuinței, precum și bunurile de uz casnic aflate în două camere de locuit. Cauza probabilă: acțiunea unor persoane iresponsabile. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

***

În weekend, din cauza arderilor necontrolate, pompierii au fost solicitați pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată. În toate aceste cazuri, incendiile au fost stinse înainte ca flăcările să poată produce pagube majore la gospodăriile cetăţenilor sau victime omeneşti. Astfel, sâmbătă, 15.01.2022, în jurul orei 15:00, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit pe str. Rovine din municipiu, pentru stingerea unui incendiu care a afectat vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp, iar flăcările au ars 6 ml dintr-un gard. În aceeași zi, o oră mai târziu, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Odobești. În cooperare cu SVSU Odobești, incendiul a fost lichidat rapid, flăcările distrugând vegetația de pe aproximativ 500 mp. Un alt incendiu la care au acţionat pompierii militari în cooperare cu SVSU Câmpineanca s-a produs sâmbătă după ora 17:00, în satul Pietroasa, comuna Câmpineanca, unde flăcările au ars 2000 mp vegetaţie uscată. Alte două intervenții similare au avut loc duminică, 16.01.2022. Prima misiune a fost în satul Boțârlău, comuna Vulturu, unde un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, în cooperare cu SVSU Vulturu, au acţionat pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 6 ha, iar cealaltă misiune s-a desfășurat în satul Oleșești, comuna Țifești, unde flăcările au distrus vegetația uscată de pe un teren viran în suprafață de circa 300 mp.

Atragem atenția asupra faptului că, ”ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE STRICT INTERZISĂ!” dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, acesta fiind emis prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

De asemenea, conform legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, persoanele fizice şi juridice au obligativitatea de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi fără informarea, în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;

  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

  • supravegherea permanentă a arderii;

  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Compartimentul Informare și Relații Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?