Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Pedepse majorate pentru frații zilieri care au ucis o femeie din Câmpineanca! Sentința este definitivă

Sentință definitivă în dosarul fraților originari din județul Vaslui care, în iarna anului 2019, au ucis o femeie de 70 de ani, în Câmpineanca, acolo unde lucrau ca zilieri la tăiat de vie. După o primă soluție pronunțată în octombrie, Curtea de Apel Galați a judecat apelul promovat atât de procurori cât și de inculpați, finalul fiind unul total neprevăzut pentru cei doi, care solicitau fie achitarea, fie reducerea pedepselor. Cei doi, în vârstă de 26 și 30 de ani, au fost judecați pentru omor și tentativă de viol, iar cel mai tânăr dintre aceștia și pentru furt calificat, după ce îi sustrăsese victimei cartea de identitate. Crima a fost una care a șocat o comunitate întreagă, dat fiind că victima a fost bătută cu bestialitate pentru că ar fi refuzat să întrețină relații sexuale cu cei doi frați, după care a fost lăsată să agonizeze ore întregi pe un câmp, în apropierea barăcii unde aceasta locuia și unde a și fost găsită câteva zile mai târziu de un martor. Inculpații au fost reținuți și arestați la câteva zile de la faptă, ulterior au fost plasați sub control judiciar, după care la momentul trimiterii în judecată, instanța a admis solicitarea procurorilor și a dispus ca aceștia să fie arestați preventiv din nou.

(…) admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpaţii (…) împotriva sentinţei penale a Tribunalului Vrancea. Desfiinţează în parte, sub aspectul laturii penale sentinţa apelată şi, în rejudecare: Majorează pedepsele principale aplicate inculpatului (…): pentru omor, de la 12 ani închisoare, la 16 ani închisoare; pentru tentativă la viol, de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare; pentru furt calificat, de la 1 an închisoare, la 2 ani închisoare. (…) contopeşte pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse (2 ani şi 4 luni), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 18 ani şi 4 luni închisoare.

Majorează pedepsele principale aplicate inculpatului (…): pentru omor, la 13 ani închisoare; pentru tentativă la viol, de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare. (…) contopeşte pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celeilalte pedepse (1 an), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 14 ani închisoare. (…) deduce din pedepsele rezultante stabilite pentru fiecare dintre inculpaţii (…) durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22.12.2019 la 09.01.2020 și de la 13.05.2020 la zi (10.01.2022). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii, se arată în hotărârea definitivă.

Inițial, cei doi fuseseră condamnați la câte 13 ani şi 4 luni închisoare, respectiv 10 ani şi 10 luni închisoare, fiind totodată obligați să achite 10.000 lei daune morale către părțile civile – copiii victimei. Inculpații nu au recunoscut decât parțial cele întâmplate pe 15 decembrie 2019 și au încercat să convingă că i-au aplicat doar o „corecție” victimei și că aceasta era în viață atunci când au plecat, în baraca în care locuia. Cu toate acestea, victima fost găsită afară, pe iarbă, în picioarele goale, fără lenjerie intimă, întinsă pe partea dreaptă, umflată și vânătă în zona gâtului pe partea stângă, în data de 19 decembrie 2019.

Mai mult, din concluziile raportului efectuat în cauză a rezultat că moartea acesteia a fost violentă, cauza medicală fiind o insuficiență cardio-circulatorie acută (cel mai probabil în cadrul unui mecanism fiziopatologic asimilabil șocului traumatic), complicație directă și terminală a unui traumatism epicranian și cranio-facial (cu hemoragie externă acută masivă și multiple hematoame la nivelul țesuturilor moi epicraniene, faciale și cervicale), survenit la o persoană cu tare organice preexistente. De asemenea, a fost luat în considerare și faptul că starea de slăbiciune/de inconștiență provenea de la expunerea victimei la temperaturi ambientale scăzute (hipotermie). În timpul anchetei, cei doi bărbați au fost testați poligraf, concluzia fiind că răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat, însă în continuare și-au menținut variantele privind șirul evenimentelor.

Rezultă fără putință de tăgadă că aceștia au încercat să întrețină raporturi sexuale cu victima împotriva voinței sale, au exercitat agresiuni asupra acesteia iar când victima a încercat să fugă pentru a scăpa, au adus-o cu forța înapoi. Faptul că victima a fost târâtă (evident împotriva voinței sale) rezultă din împrejurarea că aceasta a fost găsită în picioarele goale, cizmele se aflau la 2-3 m lângă ea (…). Prin urmare apărarea inculpaților în sensul că aceasta ar fi mers pe picioarele ei nu poate fi primită. (…) Violența cu care a fost agresată victima rezultă inclusiv din faptul că pe pat și pe obiectele vestimentare din jur au fost găsite nu urme, ci cheaguri de sânge, ba mai mult, smocuri de păr. Urme de sânge și fire de păr ale victimei au fost găsite pe mai multe obiecte din interiorul barăcii, inclusiv pe o cărămidă, pe o țeavă metalică și pe un furtun. (…) a fost lăsată să agonizeze afară, fiind expusă la temperaturi ambientale scăzute. Deși a supraviețuit ulterior agresiunilor circa 6-12 ore, pe fondul vârstei și al afecțiunilor medicale preexistente, al neacordării îngrijirilor medicale adecvate, a survenit decesul acesteia. (…) Apreciem astfel că argumentele expuse mai sus pledează pentru majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, care se impune în vederea realizării scopului educativ – preventiv al pedepsei penale și pentru formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială. În opinia Curții, o pedeapsă într-un cuantum mărit este de natură a sancționa în mod corespunzător atât pericolul social concret al infracțiunii, cât și periculozitatea inculpaților, se explică în motivarea hotărârii definitive, așa cum apare pe rolii.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?