Pescarii din Tulcea şi Constanţa contestă proiectul ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an

0
85

Pescarii din judeţele Tulcea şi Constanţa, nemulţumiţi din cauza proiectului ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an, solicită să se întâlnească cu ministrul Mediului şi cer compensaţii financiare pentru măsurile care le limitează activitatea. Reprezentanţii pescarilor s-au întâlnit, la finele anului, cu oficiali ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la propunerea de act normativ. „Au modificat între timp propunerea de proiect, în sensul că au eliminat anumite articole care nu se corelau între ele şi pe care ei le-au propus, ceea ce arată încă o dată lipsa de profesionalism din partea celor de la ARBDD. Iar dacă, de exemplu, ei au spus iniţial că activitatea de pescuit la Marea Neagră la scrumbie să se facă doar în perioada 15 decembrie şi 1 martie, au zis că ne mai lasă până pe 15 aprilie. Practic, negociem (studiile ştiinţifice, n.red.)”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele asociaţiei Goloviţa, Cătălin Balaban.

Alte nemulţumiri legate de proiectul ordinului de prohibiţie a pescuitului pe anul acesta vizează activitatea pe unele sectoare ale Dunării şi utilizarea setcilor, potrivit acestuia. „Sperăm ca cei de la ARBDD să înţeleagă că toate limitările acestea sunt în defavoarea oamenilor şi că uşor-uşor această activitate tradiţională va dispărea”, a mai spus Balaban.

Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari de la Marea Neagră (FOPMN), judeţul Constanţa, Laurenţiu Mirea, s-a arătat nemulţumit din cauză că înainte de a face publică propunerea ordinului de prohibiţie, autorităţile nu au consultat organizaţiile recunoscute la nivel naţional şi european. „Noul ordin de prohibiţie prevede ca de la gurile Dunării până la Năvodari, din aprilie până în decembrie, pescarii de la mare nu mai au voie să folosească plasele de scrumbie. (…) Când pe zona de pescuit se opreşte o activitate, statul membru sau Comunitatea Europeană este obligat să vină cu compensaţii materiale pentru a ajuta familiile de pescari. Astăzi, în România, există instituţii care nu se gândesc la latura socială”, a afirmat preşedintele FOPMN.

Laurenţiu Mirea a mai spus că propunerile făcute în timpul întâlnirii de la finele anului trecut pentru modificarea proiectului ordinului de prohibiţie nu au fost luate în considerare de autorităţi şi a cerut o întâlnire cu ministrul Mediului. „Încercăm să ne facem ascultaţi de domnul ministru Barna Tanczos, să-i spunem că nu se poate ca doi angajaţi din structurile Ministerului Mediului să oprească o activitate şi să nenorocească familii întregi de pescari, care oricum sunt pe cale de dispariţie. ARBDD nu ţine cont de faptul că oficialii de la Bruxelles spun că micul pescar costier trebuie protejat, că nu trebuie să ne pierdem tradiţiile. Noi nu suntem proprietari de vapoare mari, iar acest pescuit tradiţional nu distruge biodiversitatea”, a menţionat preşedintele pescarilor din Constanţa. (…)

La rândul său, guvernatoarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Atena Groza, a declarat că măsurile propuse vizează protejarea resursei piscicole. „În proiectul de ordin prezent, pescuitul scrumbiei cu setci este permis între 15 decembrie şi 15 aprilie. Măsura a fost luată pentru protecţia sturionului. În restul anului, este o mare vulnerabilitate pentru puietul de sturion, deoarece se prinde în setcile utilizate la pescuitul scrumbiei. Mai mult, în perioada respectivă, nici nu mai poate fi prinsă scrumbie la Marea Neagră, iar în mod real se prinde puiet de sturion”, a menţionat guvernatoarea Rezervaţiei. (…) Preşedinţii organizaţiilor de pescari din judeţele Tulcea şi Constanţa s-au întâlnit la finele săptămânii trecute, la Jurilovca, pentru a discuta problemele pe care le prezintă proiectul ordinului de prohibiţie pentru acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here