Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Tânăr din Spulber, prins azi-noapte conducând drogat prin Focșani; alt bărbat a fost prins băut pe un ATV neînmatriculat

 

Vineri, 7 ianuarie a.c., ora 19:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești Nănești au depistat în trafic, în comuna Ciorăști, un ATV ce nu avea atașate plăcuțele cu numere de înmatriculare. Bărbatul care îl conducea, în vârstă de 39 de ani, din comuna Ciorăști, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar ATV-ul nu era înmatriculat sau înregistrat. Conducătorul auto a fost transportat la spital, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sâmbătă, 8 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat un bărbat, de 28 de ani, din comuna Tâmboești, sat Pădureni, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 202 E, din Tâmboești. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că acesta avea permisul de conducere anulat. Polițiștii au întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. (…)

Azi-noapte, în jurul orei 00.48, în timp ce desfășurau activități specifice pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani, polițiștii Biroului Rutier au observat un autoturism care efectua virajul la dreapta de pe B-dul Brăilei către strada Maior Gheorghe Pastia și care nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Bărbatul de 25 de ani, din comuna Spulber care se afla la volan, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, fără a provoca pagube materiale. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele personale cât și cele ale autoturismului, cel în cauză nu a putut înmâna niciunul dintre documente. De asemenea, verificările polițiștilor au reliefat faptul că acesta figura cu dreptul de a conduce vehicule suspendat. Polițiștii i-au stabilit identitatea și, din cauza faptului că avea un comportament specific persoanelor care consumă alcool/substanțe interzise, fiind agitat și incoerent în vorbire, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. În urma controlului autoturismului, polițiștii au găsit un ambalaj din staniol ce conținea resturi vegetale, de circa 2,5 grame, de culoare galben verzui, cu miros înțepător. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru a i se efectua un test preliminar, rezultatul fiind pozitiv la THC-cannabis. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 10 ianuarie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?