Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Sibiu: Preotul care a sfinţit un Lamborghini spune că mulţi şoferi cer binecuvântarea maşinilor ca să se protejeze de accidente

Preotul care a fost chemat de un tânăr din Sibiu să-i sfinţească de Bobotează o maşină marca Lamborghini a explicat că mulţi şoferi îi cer acest lucru pentru a se feri de accidente rutiere.Eu când merg la Bobotează, omul mă roagă ca să-i sfinţesc şi maşina sau îmi zice că şi-a cumpărat o maşină nouă şi mă întreabă dacă pot să o sfinţesc. Este o rugăciune specială‟, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Ciprian Creangă. Părintele Ciprian Creangă a spus că mulţi şoferi apelează la ajutorul preoţilor să le sfinţească maşinile, ca să nu fie victimele vreunui accident rutier.

Există chiar o „Rugăciune de binecuvântare a maşinii‟, în care se precizează la un moment dat următoarele: „Şi luând preotul apa sfinţită, stropeşte cu ea maşina zicând: Se binecuvintează maşina aceasta prin stropire cu apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin‟, potrivit preotului Ciprian Creangă. La ţară, preoţii sunt rugaţi să binecuvânteze cu apă sfinţită şi animalele din ogradă, nu doar casa.

Sursa foto: turnulsfatului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?