Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Elevii vrânceni consideră că lipsa de interes este „caracteristica dominantă a instituțiilor statului”

Elevii vrânceni sunt supărați pe instituțiile staului român, considerând, într-un comunicat de presă, că lipsa de interes este caracteristica dominantă a acestora. De aproape doi ani de zile, arată elevii în comunicat, „întreaga lume s-a confruntat cu pandemia și fiecare stat a fost nevoit să se adapteze, să acționeze astfel încât să se revină la normalitatea de dinainte. Evident, unele țări au acționat rapid, eficient, iar altele au luat măsuri peste măsuri care s-au dovenit ineficiente. Deși pandemia devine deja un subiect cotidian, fiind obișnuiți cu ea de prea mult timp, statul românesc nu a reușit încă să se plieze pe noul mod de viață, această neadaptare vizând viitorul ei – elevii. De prea multe ori, elevii au trebuit să se adapteze unor măsuri luate peste noapte. Au aflat, de la o zi la alta, că vor merge la școală sau, din contră, că vor trebui să participe la orele de curs din propria cameră. Au simțit pe pielea lor că tehnologia este doar un instrument complementar educației, nu un înlocuitor al ei, profesorii întâmpinând aceleași dificultăți, neavând pregătirea necesară pentru a profesa în învățământul online.

Fiind de părere că opiniie lor nu sunt luate în considerare, Consiliul Național al Elevilor a lansat petiția “Nu mai jucați ping-pong cu educația” (revedicările le puteți găsi aici: https://consiliulelevilor.ro/nu-mai-jucati-ping-pong-cu-educatia-din-romania/ ), iar Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a invitat reprezentanți ai instituțiilor vrâncene și ai societăților civile din județ, pentru a dezbate propunerile Consiliul Național al Elevilor asupra învățământului românesc pe timp de pandemie.

După câteva minute situația a început să se contureze, observându-se reala problemă a statului, cât și a organizării învățământului, participanții nedeschizându-și camera, uitând să anunțe că au înlocuitori, nearătând vreun interes real asupra subiectului și ieșind de numeroase ori, folosind ca scuză faptul că au fost chemați la diverse ședințe. Dezbaterea și-a pierdut sensul original, reprezentanta CJE Vrancea fiind singura ce antrena discuția”, se arată în comunicatul elevilor vrânceni. Mihaela Ichim, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, speră ca, în viitor, atitudinea decidenților să fie alta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?