Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

„STOP abandonului școlar și bullying-ului! START incluziunii!”, la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focșani

La Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focșani, în perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2021, s-a implementat proiectul Erasmus KA1, cu titlul „STOP abandonului școlar și bullying-ului! START incluziunii!”. Acesta a facilitat desfășurarea a trei mobilități la care au participat nouă cadre didactice. Una dintre mobilități a inclus cursul structurat „Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention” furnizat de EUROPASS Teacher Academy– Barcelona, Spania, la care au participat patru profesori: Bocu Lucica, Ifrim Ștefana, Mihalciuc Iulia și Lavric Ionel. Scopul proiectului a fost crearea unui mediu școlar prietenos și sigur, care să faciliteze integrarea socială a elevilor, combaterea absenteismul și a bandonului școlar. Proiectul și-a propus două direcții: dezvoltarea competențelor sociale, civice și interculturale ale elevilor prin activități specifice educației non-formale în scopul incluziunii sociale a elevilor și combaterea fenomenului de bullying în rândul elevilor, prin elaborarea unei strategii de prevenire și gestionare a situațiilor de bullying. Corelând nevoile instituției școlare cu direcțiile programului Erasmus+, au fost urmărite mai multe obiective: dezvoltarea competențelor cadrelor didactice în domeniul educației non-formale prin participarea la mobilități; aprofundarea competențelor de prevenire și combatere a bullyingului; proiectarea unei strategii de prevenire și gestionare a fenomenului de bullying pentru reducerea cazurilor de bullying în mediul școlar; modernizarea designului educațional pentru crearea unui mediu școlar motivant, prietenos și sigur în scopul diminuării situațiilor de risc ce duc către părăsirea timpurie a școlii; familiarizarea elevilor, părinților și membrilor comunității locale cu tehnici de gestionare a conflictelor; dezvoltarea dimensiunii europene a şcolii prin derularea de proiecte de cooperare, în scopul valorificării în comunitatea didactică europeană a produselor intelectuale și a exemplelor de bune practici din proiect.

Cei patru profesori beneficiari ai bursei Erasmus, în colaborare cu inspectorul școlar pentru învățământ special și special integrat, Gabriela Vida, din cadrul I.S.J. Vrancea au realizat astfel activitatea extrașcolară „STOP bullying-ului!”. Scopul acesteia a fost continuarea bunelor practici dobândite de cadrele didactice în proiectul Erasmus+, prin implicarea profesorilor și elevilor, în vederea combaterii fenomenului de bullying, întărirea relațiilor de colaborare, dezvoltare și relaţionare interpersonală, dezvoltarea comportamentelor civice, precum și familiarizarea cu tehnici de gestionare a conflictelor.

Conform datelor furnizate de conducerea unității de învățământ din Focșani, mai întâi, inspectorul școlar Gabriela Vida a susținut o activitatea de consiliere psihopedagogică „Stop bullying-ului!”, aplicând metode inovative, interactive pentru prevenirea situațiilor de bullying, prin dezvoltarea strategiilor de rezolvare a problemelor și a abilităților de coping adaptative, precum și a abilităților interpersonale, în special sociale și emoționale, în rândul elevilor din clasa a IX-a C. Apoi, cei patru profesori, formați în context european, au invitat elevii să interpreteze situațiile conflictuale pentru diferențierea comportamentelor de bullying, să rezolve o aplicație digitală, Chestionar Google forms, în vederea evaluării cunoștințelor despre acest fenomen și să recunoască emoțiile altor persoane, conștientizând că exprimarea și gestionarea propriilor emoții sunt caracteristici fundamentale ale inteligenței emoționale. Jocul este o modalitate distractivă prin care putem să ne împrietenim cu emoțiile și astfel vom învăța să le recunoaștem și să le exprimăm.

Elevii au realizat mici improvizații actoricești în care, după tonul vocii, aspectele faciale și corporale, a fost posibilă descoperirea celor șase emoții de bază: fericirea, tristețea, teama, dezgustul, surprinderea și furia. Aprofundarea tematicii propuse a continuat, pe de o parte cu identificarea celor cinci atitudini adoptate în fața conflictului, prin dezbateri și o aplicație digitală LearningApps, iar pe de altă parte cu exploatarea unui document video „Peer mediation” de evidențiere a atribuțiilor unui mediator. În final, în urma aprecierii interacțiunilor, dezbaterilor, interpretărilor situațiilor conflictuale și emoționale, elevii au fost premiați, distingându-se, pe locul I: Roxana Alexandra Haliciu și Andrei Francisc Munteanu. „A fost o activitate interesantă cu metode moderne aplicate pentru identificarea bullyingul-ului. Felicitări participanților!”, a transmis Elena Luminița Balaban, directorul Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?