Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO: Mobilitate virtuală cu elevii, la Școala „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din Sihlea

Elevii Școlii Gimnaziale „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea au participat la prima mobilitate virtuală, în cadrul proiectului Erasmus+, WEllbeing to Reduce Early School Leaving, implementat de Școala Sihlea, în perioada septembrie 2019 – august 2022. Conform datelor furnizate de Lăcrămioara Vespan, directorul unității de învățământ, la activitățile internaționale virtuale au participat, de la unitatea școlară coordonatoare, 30 de elevi (Școala Sihlea, Școala Bogza, Școala Voetin) și 3 cadre didactice. De la unitățile școlare partenere au participat: 12 elevi și 2 cadre didactice de la Școala High School Of AgioiTheodoroi din Grecia, respectiv 30 de elevi și 3 cadre didactice de la Școala Sevim Cuhadaroglu Secondary School, Istanbul. Lăcrămioara Vespan a precizat că prin activitățile propuse în proiect se vizează stimularea participării școlare a elevilor; prevenirea și combaterea absenteismului și a abandonului școlar; menținerea și dezvoltarea stării de bine a elevilor/cadrelor didactice, prin diminuarea stresului/eliberarea emoțiilor negative (starea de bine a actorilor educaționali reprezintă un deziderat și o prioritate în toate sistemele educaționale de învățământ de la nivelul Uniunii Europene).

Principalele obiective ale parteneriatului școlar: diminuarea cu 2% a ratei de absenteism/riscului de abandon școlar în rândul elevilor din cele 3 școli, în perioada 2019 – 2022, realizarea schimbului de bune practici în utilizarea tehnicilor de diminuarea a stresului și de eliminare a emoțiilor negative, prin implicarea actorilor educaționali în activități curriculare și extracurriculare, realizate în cei 3 ani de desfășurare a proiectului, abilitarea cadrelor didactice și a elevilor pentru utilizarea cu succes a metodelor de promovarea a stării de bine și de eliberare a stresului; multiplicarea acestor abilități în rândul tuturor elevilor și a cadrelor didactice din cele 3 școli implicate în parteneriat, precum și creșterea cooperării și colaborării între școlile partenere de la nivelul UE pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar, pentru menținerea și promovarea stării de bine a tuturor participanților la procesul educațional. „În proiect se vor realiza 3 mobilități virtuale internaționale (activitățile sunt organizate în spațiul online din cauza contextului pandemic actual) pentru asigurarea de schimbului de bune practici educaționale între cele 3 școli partenere, dar și o serie de activități educaționale în spațiul e-Twinning (complementare mobilităților virtuale) ce vizează multiplicarea practicilor în diminuarea stresului și în menținerea stării de bine a actorilor școlari, precum și facilitarea cooperării internaționale în domeniul școlar”, a spus Lăcrămioara Vespan, directorul unității școlare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?