Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754
Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754

Andrei Dan Bîrsan ar putea fi noul prim procuror al Parchetului din Panciu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și-ar putea schimba conducerea, în funcție de decizia care va fi luată mâine, în ședința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, pe ordinea de zi este un punct referitor la propunerea de delegare în funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a magistratului Andrei Dan Bîrsan – fiul fostului prim procuror al Parchetului Județean Vrancea, Victoria Bîrsan. Procurorul Dan Andrei Bîrsan a absolvit în 2019 Institutul Național al Magistraturii, iar ulterior a fost numit în funcție la Parchetul din Panciu. Nu este pentru prima dată însă când se discută despre delegarea acestuia pe funcția de conducere. Aceeași solicitare a fost pe masa Secției din cadrul CSM și în ședința din 23 noiembrie, însă la acea dată s-a hotărât „amânarea analizării propunerii de delegare”.

La această dată, unitatea de parchet este condusă cu delegație de procurorul Anca Dorina Rîșca, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. În urmă cu mai bine de un an, în noiembrie 2020, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea acesteia în funcția de prim procuror, până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. Ultima delegare a fost decisă de membrii Secției pentru procurori a CSM în luna mai anul acesta. Procurorul Rîșca a fost singurul care a acceptat delegarea, în condițiile în care, din ce se arăta în hotărârea CSM, „niciunul dintre cei doi procurori de la unitatea de parchet nu și-a exprimat acordul pentru delegarea în funcția de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?