Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Autobuzele firmelor de transport județean vor putea opri în stațiile din interiorul Focșaniului până în 2023. Municipiul va avea două autogări moderne

Autobuzele firmelor de transport județean vor mai opri în stațiile din interiorul Focșaniului până în 2023, când vor fi finalizate proiectele cu fonduri europene derulate de Primărie. Primarul Cristi Misăilă a propus, joi, la finalul dezbaterii publice organizate cu transportatorii din Vrancea, ca prevederile proiectului de hotărâre referitor la anularea stațiilor din municipiu pentru autobuzele și microbuzele firmelor de transport public județean să nu fie implementate din acest an. În urma discuțiilor cu transportatorii, varianta agreată a fost ca această interdicție să fie discutată după finalizarea proiectelor cu fonduri europene referitoare la resistematizarea infrastructurii, la sistemul de management al traficului. La dezbaterea organizată în Sala de Consiliu de la Primăria Focșani au fost prezenți primarul Cristi Misăilă și cei doi viceprimari, reprezentanții Consiliului Județean, Inspectoratului Județean de Poliție, Poliția Locală, patronii firmelor de transport public, directorul societății Transport Public din municipiu. Au fost discuții aprinse timp de aproape două ore în care au fost prezentate intenția municipalității de a resistematiza infrastructura rutieră, obligațiile impuse de Uniunea Europeană dar și problemele pe care le-ar ridica aplicarea bruscă a interdicției pentru firmele de transport județean de a mai intra în municipiu și a opri în stațiile consacrate.

În discuțiile purtate cu transportatorii, primarul Cristi Misăilă a precizat că, potrivit unui studiu de trafic, 669 de microbuze tranzitează, zilnic, municipiul Focșani pe diverse rute județene. Mai mult, unele stații au fost transformate practic în punct de staționare de către microbuze și îngreunează traficul din oraș. „Avem stații de autobuz precum cea de pe B-dul Independenței sau cea din față de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon”, în care aceste microbuze ce desfășoară transport public județean staționează zeci de minute, îngreunând traficul din oraș”, a spus primarul Misăilă în cadrul discuțiilor. Edilul a adăugat că obiectivele Primăriei Focșani, asumate prin contractele de finanțare semnate cu Uniunea Europeană, sunt acelea de a reduce considerabil poluarea din orașul nostru, dar și traficul auto. Acestea au fost practic condițiile impuse de UE la aprobarea proiectelor cu fonduri nerambursabile de modernizare a străzilor din municipiu. Este o tendință europeană pentru a descuraja folosirea autoturismului personal și a încuraja folosirea transportului public și a mijloacelor alternative precum bicicletele.

Primarul Misăilă le-a explicat transportatorilor că în Focșani, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vor fi realizate două autogări moderne, care se vor transforma în noduri modale pentru călători. La acestea se adaugă proiectele de resistematizare a infrastructurii, de management al traficului din municipiu. Joi seară, într-o postare pe pagina de facebook, primarul Misăilă i-a întrebat pe cetățeni cum evaluează serviciile oferite de Transport Public SA, dacă sunt mai bune sau mai rele decât cele oferite de transportatorii din mediul privat. „Cel mai probabil din 2023, microbuzele care fac trasee județene nu vor mai putea opri în toate stațiile din oraș pentru a prelua călători. Știu că vestea pe care le-am dat-o astăzi transportatorilor nu este pe placul domniilor lor, dar cred că este ceea ce își doresc toți focșănenii, respectiv un oraș mai puțin poluat și un trafic mai puțin aglomerat. Propunerea mea este genul de schimbare radicală și este normal să sperie și la fel de normal este să existe opoziție la schimbare, dar vă întreb pe dumneavoastră, cetățenii, dacă serviciile oferite de Transport Public SA vi se par mai bune sau mai rele decât cele oferite de transportatorii din mediul privat. Locuitorii din Golești, Câmpineanca, Vânători și Milcov pot face cea mai bună evaluare. Aștept opiniile lor!” a spus primarul Cristi Valentin Misăilă.

Transportatorii cer modernizarea autogării Focșani

Proiectul municipalității a fost întâmpinat cu reticență de către transportatorii prezenți la ședință. Aceștia au subliniat că interdicția prin care microbuzele de transport public județean să nu mai circule în interiorul municipiului nu poate fi aplicată la acest moment deoarece nu există infrastructura necesară. Patronii au subliniat că, la acest moment, autogara nu este modernizată și nu poate primi un număr atât de mare de călători în fiecare zi. În fiecare dimineață microbuzele sunt pline cu muncitori navetiști și cu elevi care vin la cursuri. De asemenea, accesul în autogară va fi dificil până la realizarea intersecției semaforizate din zonă. O variantă de compromis discutată în ședință a fost înființarea unei comisii mixte cu specialiști de la Primărie și de la Consiliul Județean în care să fie analizate și stabilite cele mai scurte trasee prin interiorul Focșaniului pentru aceste microbuze de transport județean. O variantă care a picat deoarece documentațiile pentru licitațiile traseelor au fost deja pregătite de Consiliul Județean și nu mai pot fi modificate.

Chiar și așa, transportul public local din Focșani și cel județean vor fi modificate în următorii ani. Prin introducerea noilor sisteme de e-ticketing, sisteme de monitorizare a numărului de călători, monitorizarea prin GPS, introducerea de autobuze electrice, a benzilor unice pentru transportul public, toată lume va avea de câștigat. Șoferii microbuzelor nu vor mai putea aștepta zeci de minute într-o stație și nici să mai elibereze bilete la negru, eliminând toate discuțiile referitoare la calitatea serviciilor oferite de transportatori. Una dintre variantele lansate ieri a fost posibilitatea ca, prin sistemul e-ticketing, un călător care pleacă cu microbuzul de la Tulnici, de exemplu, să poată circula cu autobuzele din Focșani fără să mai fie nevoie să cumpere un alt bilet când ajunge în oraș.

Intenția municipalității era de a anula stațiile din municipiu pentru firmele de transport public de călători judeţean, interjudețean şi internaţional. Acestea urmau să circule doar pe un traseu bine stabilit, respectiv pe străzile Mărășești, Cuza Vodă, șoseaua de centură (intersecția cu Dedeman).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?