Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Fotbal, Liga a III-a – Meciul revanșei!

  • CSM Focșani 2007 – Viitorul Ianca sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 14:00

CSM Focșani 2007 va întâlni mâine, 13 noiembrie, de la ora 14:00, pe stadionul Milcovul, singura formație care a întrecut-o în actuala ediție a Campionatului Național al Ligii a III-a. În tur, la 11 septembrie, pe terenul de la Plopu, formația din Ianca a câștigat cu 2-1, după o partidă în care oaspeții au făcut cel mai bun joc al lor de până atunci, dar au avut ghinionul autogolului de 2-1 pentru gazde când nu mai era timp ca, măcar, să egaleze. Sâmbătă, focșănenii au ocazia să-și ia revanșa pentru acel meci pierdut pe nedrept dacă se are în vedere întreaga sa desfășurare. Un alt motiv de revanșă sportivă poate fi grava accidentare a lui Brian Lemac la un duel cu portarul Viitorului în amicalul de pe Milcovul care a precedat începerea campionatului. După jocul în cauză, CSM Focșani 2007 a rămas fără singurul vârf de atac autentic din lot la acel moment!

O victorie a focșănenilor în partida cu Viitorul din runda a treia a returului ar fi și un cadou-încurajare făcut lui Brian, aflat în refacere! Și ar fi în acord cu ceea ce au arătat în campionat fotbaliștii pregătiți de principalul Marius Bratu și secundul Octavian Bucătaru care au avut un veritabil tur de forță după înfrângerea de la Ianca: au câștigat de șapte ori și au terminat o dată la egalitate. Formația din Ianca a fost de două ori învingătoare și a făcut un egal în ultimele trei etape, dar este în afara disputei pentru locurile de play-off. Un meci, eventual, câștigat la Focșani ar readuce-o în apropierea locului 4! De aceea, va juca pe Milcovul să repete isprava de la Plopu. Nu cred că va avea șanse pentru că focșănenii și-au consolidat între timp jocul, interpretează o partitură care le aduce folos, cu apărare sigură și contre cu care de obicei nu iartă! Altfel spus, CSM Focșani 2007 va încheia cu încă trei puncte meciul de mâine cu Viitorul Ianca!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?