Începem să trăim cu adevărat abia atunci când realizăm că nu suntem făcuți pentru a mulțumi pe cineva, ci pentru a ne bucura de viață. Atunci când dorința de a reuși este mai mare decât un munte, cuvintele „nu pot‟ nu-și pot găsi loc. Trebuie doar să vrei. Originară din comuna Cârligele, colonel Gina Golăeș, șef Serviciu Resurse Umane în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny‟ al județului Vrancea, este exemplul faptului că singurii răspunzători de fericirea sau nefericirea noastră suntem chiar noi.
După mulți ani în care a lucrat în domeniul social la Primăria Mărășești, Gina Golăeș s-a înscris la un concurs organizat de ISU Vrancea, a promovat examenul și a fost angajată pe post de ofițer. „Deși nu am avut o copilărie îndestulată, am avut norocul să am niște părinți care au știut să-mi dea drumul în viață, nu să-mi ia scutire de la ea. Nu am avut o cameră a mea, dar am învățat să împart, nu am avut unde să ascult muzică, dar am învățat să cânt cu frații mei, poate nu am avut multe, dar nu mi-a lipsit nimic. Universul mi-a scos în cale mulți oameni minunați și multă sete de a-i lăsa să mă crească. Am vrut să fiu învățătoare, de dragul învățătoarei mele, apoi profesor de matematică din multă admirație pentru profesorul meu, Dan Popoiu, căruia îi mulțumesc foarte mult. Am făcut treapta I la «Cuza» și treapta a II-a la «Unirea». Dacă în școala generală, până în clasa a IV-a, mi-am dorit să devin învățătoare pentru că mi-am adorat învățătoarea, în liceu mi-am dorit să fiu profesor de matematică pentru că și în generală și în liceu am iubit profesorii de matematică. Pentru că pe vremea aceea, fără un pic de pregătire, era greu să reușești la facultate, după două încercări nereușite la Facultatea de Matematică, am renunțat, și am ales familia. Dumnezeu mi-a dăruit cei mai frumoși doi băieți din lume care acum au 28, respectiv 23 de ani. Tot ce am realizat după nașterea lor, facultate, master, concursuri profesionale, situație materială, au fost nesemnificative în comparație cu magia de a le fi alături când cresc. După foarte mulți ani în care am lucrat la Primăria Mărășești în domeniul social, în 2007 m-am ambiționat să concurez pe un post de ofițer la ISU Vrancea. Până atunci, vedeam inspectoratul doar dincolo de poartă și-mi spuneam mereu că nu oricine intră aici‟, spune Gina Golăeș.
Și-a dorit încă din liceu să urmeze o carieră militară, însă lipsa de încredere în propria persoană a făcut front comun cu teama și au împiedicat-o pe Gina Golăeș să facă acest pas. Vrânceanca spune că a activat cu plăcere în trupele de PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei), unde a făcut instrucție de front, a mers în tabere de instrucție și de orientare turistică, tabere de tir, clasându-se în primii doi ani de liceu pe primele cinci locuri din țară la competițiile de tir. „Recunosc că n-am stat prea mult pe gânduri la alegerea acestei cariere. S-a ivit această oportunitate fără o școală militară, și am optat imediat. Aveam 40 de ani când am ajuns aici, și văzusem înainte de prea multe ori oameni scormonind după tot felul de motive prin care încercau să nu-și facă treaba. Deși nu știam mare lucru despre munca pompierilor, știam totuși ce responsabilitate porți pe umeri odată ce intri într-o structură militară prin prisma faptului că soțul meu este polițist. Inițial am fost ofițer specialist I, cu gradul de locotenet colonel, și, din 2016, sunt șefă de serviciu. Munca de resurse umane este ca un râu nesecat și învolburat, dar este și interesantă și provocatoare. Am avut norocul să lucrez cu niște oameni extraordinari cărora le mulțumesc cu recunoștință, și-i iubesc. Perioade dificile au fost și vor mai fi, dar cu flexibilitate, empatie, răbdare și reziliență reușim să facem vesele și zilele în care uităm și să bem apă. De cum am intrat aici, primul lucru care mi-a plăcut a fost faptul că nu se face politică, asta mi-a dat o relaxare extraordinară. În egală măsură, m-a entuziasmat dedicarea și devotamentul tuturor colegilor mei‟, adaugă Gina Golăeș.
„Sunt prea puțini norocoșii care reușesc să găsească profesia care li se potrivește din toate punctele de vedere‟
Fiind o persoană care se încarcă cu energie pozitivă prin intermediul naturii și a oamenilor din jurul ei, Gina Golăeș spune că se regăsește în totalitate în profesia pe care o are în momentul de față. Satisfacția de a ajuta un om și mândria de a îmbrăca, aproape în fiecare zi, impecabila uniformă militară îi întăresc convingerea că a făcut alegerea potrivită atunci când a venit la ISU Vrancea. Însă dorința de a ajuta oamenii a mers mult mai departe decât atât, a fost membră de Cruce Roșie, a urmat cursul de prim ajutor de bază și s-a implicat în campanii de ajutorare despre care vom afla în continuarea acestui articol. „Profesia noastră este una în care sentimentul utilității este puternic. În fiecare zi faci ceva pentru cineva. Este o muncă ce ne valorizează și care ne aduce bururie. Sunt prea puțini norocoșii care reușesc să găsească profesia care li se potrivește din toate punctele de vedere, unde să fie satisfăcuți, pentru care să aibă aptitudini, unde să mai găsească și pasiune. Cu toate acestea, nu putem aștepta la infinit jobul perfect. Am hotărât să nu mai aștept niciodată un moment în care să fac ceva. Trebuie să fim 100% prezenți în clipa aceea, în locul acela și este imposibil să nu ne răspundă și universul‟, consideră Gina Golăeș.
„De ce alerg!? Nu văd de ce nu aș face-o”
După mai bine de 20 de ani în care fiecare secundă era atent calculată în așa fel încât mama Gina Golăeș să răspundă prompt nevoilor celor doi fii ai săi, a venit o zi în care timpul a început să se scurgă mai greu. „După ce copiii mei au plecat pe drumul lor, eu, cea care și-a drămuit fiecare secundă mai bine de 20 de ani, m-am trezit stând. Mi-am spus că risipa de timp este un păcat mult prea mare pentru mine, așa că am scotocit după singurii pantofi sport pe care-i aveam și am ieșit la alergat. Și nu m-am mai oprit. De ce alerg!? Nu văd de ce nu aș face-o. Nu găsesc niciun motiv pe fața pământului să nu alerg. Dimineața, după ce alerg, îmi vine să iau toți oamenii în brațe, să le dau din energia, optimismul și entuziasmul meu, să împart cu ei raze de soare nou. Timp de aproape trei ani am alergat câte jumătate de oră și, în felul acesta am întâlnit oameni care au aceeași pasiune și, ușor, ușor, am ajuns să mă pregătesc pentru competiții. Pregătirea pentru primul maraton a fost aventura vieții mele. A fost o revelație, parcă am descoperit instrucțiunile de folosire a propriei persoane. Am aflat că nu am alte limite, decât cele pe care mi le impun singură, că orice vreau, pot, și că sunt responsabilă în egală măsură, atât pentru fericirea, cât și pentru nefericirea mea prin alegerile mele, eu hotărăsc‟, mai spune Gina Golăeș.
Pe Gina Golăeș o puteți vedea aproape în fiecare zi în Crângul Petrești alergând, indiferent că este cald, frig, dacă plouă sau ninge. Spune că a făcut din Crâng propria sa „grădină‟ și că acolo este locul în care se încarcă cu energie pozitivă. „Sport n-am mai făcut până pe la 47 de ani, deloc. Când am terminat primii 42 de kilometri, am plâns de fericire, dar și de ciudă pentru că a trebuit să aflu așa târziu că pot face acest lucru. Primul maraton la care am participat a fost prin 2017/2018, la Maratonul Internațional București. Nu se pune problema de loc, sunt fericită că la vârsta mea am reușit să fac tot maratonul. Și eu am avut problemele mele, toți avem. Este vorba de ce simți. Pentru mine, ziua în care alerg e garantat fericită‟, afirmă vrânceanca.
A înființat Asociația Vrancea Montană împreună cu un grup de prieteni
Fascinată de frumusețea sălbatică a munților, anul acesta, Gina Golăeș a înființat Asociația Vrancea Montană împreună cu un grup de prieteni. „Aș vrea ca într-un timp cât mai scurt să audă de asociația această nu doar orice vrâncean, dacă s-ar putea, informația să iasă din granițele țării. Avem multe proiecte. Serile adorm cu gândul la ce să mai facem. Nu orice om este dispus să dăruiască munților efortul și răbdarea lui. Îmi place poteca. Nu sunt un vânător de vârfuri, însă pot spune că sunt mult mai plăcute competițiile pe munte, pe trasee marcate. Aici am evoluat cel mai mult. Munții noștri sunt extraordinari, de o sălbăticie… Escalada și parapanta le-am făcut, de ce nu!? Și apoi de ce nu iar… Nu suntem la fel, nu ni se potrivesc aceleași sporturi, aceleași pasiuni, aceleași profesii. Suntem perfecți. Dacă am crede toți lucrul acesta, cred că fiecare zi ar fi mai frumoasă. Suntem perfecți. Nu sunt cu nimic mai prejos decât o celebritate, dar nici mai presus decât un cerșetor. În fața lui Dumnezeu suntem la fel. Perfecți ca Dumnezeu care ne-a creat. Abia după ce am înțeles lucrul acesta, am realizat că sut responsabilă atât pentru fericirea, cât și pentru nefericirea mea. Umblasem pe la multe mănăstiri și abia când am reușit să cobor în mine și să fac curat după propria-mi conștiință, cu toată responsabilitatea și cinstea, abia atunci l-am găsit pe Dumnezeu în mine. Din acel moment mi-a fost foarte simplu să am încredere în mine‟, mai spune aceasta.
Prinși în agitația vieții cotidiene uităm ce este mai important, iubirea. Și nu neapărat cea pe care o exprimăm față de partenerul de viață, ci iubirea cu care ar trebui să-i răsplătim pe toți cei din jurul nostru și care reușesc să ne facă viața mai bună. „Toate amintirile sunt frumoase, momentele neplăcute sunt cele în care suntem foarte, foarte ocupați și nu avem timp să ne uităm unii la alții. Iubesc oamenii și cea mai mare nemulțumire a mea este că de multe ori, fiind atât de ocupată, trec pe lângă mine oameni la care poate nu m-am uitat și cărora le-aș fi putut mângâia supărarea măcar cu un zâmbet. Consider că prin asta am ratat un rost al clipei. Avem nevoie unii de alții, dar nu ne dăm seama, ba chiar uneori închidem ușa să nu apară cineva să ne strice programul. Cred că toți ar trebui să ne facem o pasiune din a iubi. Teoretic, toți spunem că suntem credincioși. Dacă suntem credincioși, Dumnezeu este iubire, iar Dumnezeu fiind iubire, atunci iubirea trebuie să fie faptă și nu vorbă‟, conchide Gina Golăeș.
