Ediția: Duminică 9 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Duminică 9 februarie 2025 Nr. 6810

Casa Memorială „Al. Vlahuță” va fi reabilitată cu finanțare de la CNI

Consiliul Județean Vrancea continuă demersurile pentru consolidarea și restaurarea Casei Memoriale „Al. Vlahuță”, din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni. În acest sens, Consiliul Județrean a aprobat, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (CNI) SA, a amplasamentului şi asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Consolidare și Restaurare Casa Memorială „Al. Vlahuță”, comuna Dumbrăveni, sat Dragosloveni”. Aceasta este încă o etapă în derularea proiectului.

Plenul Consiliului Județean a aprobat anul trecut proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investiții “Consolidare si Restaurare Casa Memoriala „Al. Vlahuță“. Totodată, în luna iulie 2019, administrația județeană a aprobat documentația tehnică la faza: Notă conceptuală și Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Consolidare si Restaurare Casa Memorială „Al. Vlahuță“, Comuna Dumbrăveni, Sat Dragosloveni, Județul Vrancea“. Urmează studiul de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic, iar al treilea pas este licitația și execuția lucrărilor la Casa Memorială „Al. Vlahuță”.

Casa memorială „Al. Vlahuță” este un monument istoric, conform Ordinului nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată și a Listei monumentelor istorice dispărute. În prezent, imobilul aparține Consiliului Județean Vrancea, fiind dat spre administrare către Muzeul Vrancei.

Clădirea are regim de înălțime P+1E, cu aria construită – 59.50 mp, arie desfășurată – 119.00 mp, arie utilă – cca 101.00 mp, suprafață totală teren pe care este amplasată casă memorială având 2841 mp. Imobilul a fost construit în anul 1900 – din zidărie portantă cu închideri perimetrale din cărămidă. „Aici și-a petrecut Alexandru Vlahută câțiva ani din viață, până în 1916, an în care, obligat de înaintarea frontului, se refugiază cu o parte din agoniseala de o viață la Bârlad. Casă memorială „Alexandru Vlahuță” a fost amenajată în anul 1958, cu prilejul sărbătoririi centenarului nașterii scriitorului. Este o clădire construită în stil românesc, cu etaj, având în trei părți perspectiva Podgoriei Cotești. Interiorul casei memoriale, reconstituit cu ajutorul obiectelor personale și a manuscriselor, redă atmosfera de lucru a scriitorului. În decursul existenței sale, construcția a trecut printr-o serie de acțiuni excepționale cum ar fi cutremurele din anii 1977, 1986 și 1990, dar și prin alte cutremure moderate suferind o serie de degradări și avarii. Criteriile specifice de consolidare și restaurare vor fi stabilite în urma efectuării expertizei tehnice, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție“, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.

Alexandru Vlahuță a luat premiul Academiei Române cu lucrarea „România Pitorească”, iar banii obținuți ca premiu i-a folosit pentru a-și extinde conacul de la Dragosloveni. Aici, în conacul înconjurat de vie, și-a invitat cei mai buni prieteni din lumea literelor – pe Ion Luca Caragiale și pe Barbu Delavrancea. Vizitatorii Casei memoriale vor descoperi masa de lucru a scriitorului, unde Caragiale a vărsat o călimară cu cerneală, într-una din deplasările sale la Dragosloveni. Vlahuță a avut pasiuni și în lumea artelor vizuale. L-a adorat pe pictorul Nicolae Grigorescu, iar pereții casei sale de la Dragosloveni au fost acoperiți, în acele vremuri, de picturile artistului. De altfel, Vlahuță a scris și volumul: “Pictorul Nicolae I. Grigorescu”, care se găsește, de asemenea, în Casa memorială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?