Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Dr. Constantin Adochiței, Spitalul Militar Focșani: Pacientul are nevoie de o vorbă bună și de un interes real pentru afecțiunea lui

Dr. Adochiței Constantin este medic primar chirurgie generală în secția chirurgie a Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu”, are a doua specializare în obstetrică ginecologie, are competență în chirurgie laparoscopică și ultrasonografie obstetrică-ginecilogie.

În perioada 26.11.1985 – 31.10.2016 a desfășurat activitatea de medic militar executând misiuni în cadrul Spitalului Militar de Campanie 50 din Somalia în anul 1994 și în cadrul Spitalului Militar de Campanie UNAVIEM III din Angola în anul 1996. Pe parcursul activității medico-militare a fost recompensat cu Medalia Meritul militar cls. a II-a, Ordinul Meritul Militar cls. a III-a, Semnul Onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20 și 25 de ani, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Medicinei Militare.
În perioadele 27.04.2011 – 28.10.2014 și 01.12.2015 – 31.10.2016 a fost comandant (Director General) al Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu”.

Dr. Adochiței Constantin este profesionistul din spital care participă intens la implementarea cerințelor ANMCS pentru acreditare acceptând să coordoneze activitatea Biroului de management și calitate a serviciilor de sănătate.
Dr. Adochiței Constantin este medicul care insistă pentru atenția acordată pacientului:
„Omul poate accepta oricând o eventuală lipsă a unui medicament sau a unui material sanitar în schimbul unei vorbe bune și a unui interes real pentru afecțiunea lui.”

Medicul este aliatul pacientului în lupta cu problemele de sănătate. În această situație pandemică trebuie să urmăm toți recomandările de distanțare și nu trebuie neglijată vaccinarea. Datoria de a oferi servicii medicale sigure și dorința de a ne întoarce la viața dinaintea pandemiei COVID-19 le găsim în speranța oferită de acest vaccin.

Text și foto: Plt.maj. Galiță Adrian

Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?