Fotbal, Liga a III-a – Focșănenii pot termina turul ca lideri ai clasamentului!

0
219
  • CSM Focșani 2007 – Sporting Liești sâmbătă, 23 octombrie de la ora 14:00, pe stadionul Milcovul

Cu o etapă înaintea finalului de tur al campionatului Ligii a III-a, seria a 2-a, pe stadionul Milcovul, mâine, 23 octombrie, de la ora 14, se întâlnesc primele două clasate, Sporting Liești și CSM Focșani 2007, pe care le despart două puncte: 19 au oaspeții, 17 au gazdele. Focșănenii pot termina turul pe primul loc dacă vor câștiga, iar gălățenii de la Oțelul dau rateu la Râmnicu Sărat, pentru că în restanța cu Făureiul nu au cum să piardă vreun punct. Vor obține, însă, trei puncte fotbaliștii pregătiți de Marius Bratu în meciul cu lieștenii? Întrebarea are sens în condițiile în care Sporting este o formație cu un joc bine articulat, cu fotbaliști crescuți la școala Galațiului, și care a avut un parcurs aproape fără greșeală, în care a bătut pe Oțelul Galați, a făcut egal la Râmnicu Sărat și a pierdut doar la Bacău, cu Aerostar. Iar întâlnirile sale cu CSM Focșani 2007 au fost mereu foarte disputate, așa cum cred că va fi și mâine. Echipa Focșaniului are mijloacele cu care să se impună și să îndeplinească prima condiție pentru ca să înceapă returul de pe primul loc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here