Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

De ce sunt furate catalizatoarele auto? Conțin platină! Doi tineri au fost trimiși în judecată

Doi tineri, dintre care unul cunoscut deja pe „piața” furturilor de catalizatoare auto, au fost trimiși în judecată pentru furt calificat, în urma unei spargeri pe care au dat-o în Focșani. Cei doi sunt acuzați că în aprilie anul acesta au intrat în curtea unei societăți iar de aici au sustras catalizatoarele de la două autoutilitare, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 7.000 de lei. Cei doi au fost prinși în urma declarațiilor unui alt tânăr care se ocupă cu astfel de fapte, acesta povestind că unul dintre inculpați i-a propus să dea o lovitură. Mergând pe fir, inculpații au fost identificați și, chiar dacă prejudiciul a fost recuperat, nu scapă de judecată. Inițial, hoțul „cu experiență” fusese arestat preventiv, însă măsura restrictivă i-a fost înlocuită chiar luna aceasta, „cu măsura arestului la domiciliu până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile. (…) impune inculpatului D. A. G. obligaţia să nu părăsească imobilul situat în judeţul Tulcea (unde locuieşte numitul D. P. – fratele inculpatului), fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, respectiv Judecătoria Focşani. (…) pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul D. A. G. are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpatul Ţ. G. şi cu martorul P. C. P.”. De menționat că în rechizitoriu se arată și de ce catalizatoarele auto sunt tot mai vizate de hoți: componenta poate conține până la 3,7 g de platină pură, un gram din acest metal putând fi vândut chiar și cu 480 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?