Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Vrânceanul Doru Sava, electricianul-fotograf: „Fotografia este marea pasiune a vieții mele!‟

Făcută la momentul potrivit, o fotografie poate transmite atât bucuria infinită a unui copil, cât și toată tristețea acestei lumi „închisă‟ în ochii unui bătrân. Dorinel Sava, sau Doru, așa cum îl cunosc prietenii, este un vrâncean pasionat de fotografie care, de curând, a reușit să le arate danezilor cât de minunată este țara noastră. Cum și mai ales care este povestea electricianului care imortalizează natura în cele mai frumoase ipostaze ale sale, vom afla în următorul material.

M-am născut acum 54 de ani în satul Cândești, într-o gospodărie de oameni simpli, tata fiind șofer, iar mama lucrând la fostul CAP. Amândoi au muncit, astfel încât nici mie, nici surorii mele mai mici să nu ne lipsească nimic. Primul aparat foto mi-a fost oferit cadou de bunicul din partea mamei de la Urechești când eram în clasa a VII-a. Țin minte că era un aparat rusesc cu rolfilm de 12 poziții, iar când am ajuns la liceu, în Mărășești, am strâns bănuț cu bănuț și mi-am luat unul în vogă atunci, un Smena 8m. Eram tare fericit pentru că, într-un fel, devenisem fotograful liceului, făceam poze elevilor, apoi le developam  la un atelier foto din oraș unde eram bun prieten cu un fotograf. Eu îl ajutam la developări, iar el, drept răsplată, nu-mi lua bani pentru că-mi developam pozele. Vindeam pozele colegilor cu 3-5 lei și așa aveam și eu bani de buzunar.  De atunci, orice aparat mi-am cumpărat, l-am păstrat, de la cele clasice, până la cele digitale. Aparatul pe care-l am acum, spre exemplu, este un Nikon D610, Full frame‟, spune Doru Sava.

La câtva timp după ce a absolvit liceul, vrânceanul a plecat în armată, având în vedere că vremurile de atunci nu-i puneau la dispoziție prea multe opțiuni. Întors din armată, Doru Sava se angajează la o fabrică din Focșani, însă, realizând cumva că are nevoie de o schimbare în viața lui, decide să plece în străinătate, mai precis în Italia. „La început am făcut diferite activități, și apoi am lucrat ca electrician, pentru că asta este meseria mea de bază. În Italia am rămas până în 2006, când dorul de casă m-a determinat să mă întorc definitiv în țară. Deși consider Italia a doua mea casă, rădăcinile mele sunt aici, în România, gândul meu a fost întotdeauna să mă întorc acasă. Sunt mult prea legat de locurile copilăriei mele, încât să-mi părăsesc definiv țara. După câteva luni de la întoarcerea mea în țară, în 2006, m-am angajat la Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Pantelimon» din Focșani ca electrician, loc în care lucrez și în prezent”, mai spune vrânceanul.

Vânător de expresii și cadre

Fotograful este un vânător de expresii și cadre care imortalizează cu aparatul său o întreagă poveste. Fiecare fotografie realizată de Doru Sava ascunde o poveste și transmite o emoție aparte. „Mă consider un fotograf amator, care iubește enorm fotografia, pe care o consider marea pasiune a vieții mele. Îmi place mult să călătoresc, să surprind frumosul la tot pasul, un peisaj, o pasăre, un animăluț, simplitatea oamenilor, cu alte cuvinte, «nu iert nimic». Fac sute de fotografii din care ajung să opresc cel mult 4-5. Sunt foarte selectiv și dur cu mine. Anii de experiență își pun amprenta și nu pot posta orice pe rețelele de socializare!”, spune Doru Sava.

Micile necuvântătoare, cerul, pădurea, oamenii… cu toții „încap” în obiectivul magic al lui Doru Sava, fiind transpuși apoi într-o poveste ce va rămâne peste timp drept mărturie a prezenţei lor pe acest pământ.

Odată cu evoluția tehnologiei și a rețelelor de socializare, Doru Sava a găsit o posibilitate prin care fotografiile sale să poată fi văzută de mai mulți oameni, nu doar de familie sau prieteni. „Această pasiune pentru fotografie s-a amplificat prin anii 2005-2006 când am descoperit  un site special de fotografie numit «Comunitatea foto». Acolo erau cei mai buni fotografi din țară. Țin minte că atunci când am  postat primele fotografii, m-au făcut praf cu criticile lor. Ba că nu e încadrată bine, ba că e prea centrată, ba că nu am respectat regula treimilor, și tot așa! Eram dezamăgit să văd cât de departe eram față de cerințele unui fotograf adevărat. Acest lucru m-a ambiționat însă și am început să studiez tainele fotografiei. Am urmat și un curs online și, ușor, ușor fotografiile mele au început să placă, să intre în topurile zilei sau ale săptămânii pe «Comunitatea foto».

Acolo mi-am dezvoltat «ochiul de fotograf», dar cum orice lucru bun nu ține mult, cei care administrau acest site l-au distrus. Ulterior am descoperit un alt site, Netlog, premergător Facebook, unde aveam un grup numit «Pro Natura» cu peste 5.000 de membri. Expuneam fotografii doar cu și despre natură. Cei care administrau acest site, l-au transformat într-unul de matrimoniale, și așa am ajuns să descopăr Facebook. Prin 2014 am descoperit un grup numit «La conacul fotografilor» în care erau înscriși mulți dintre fotografii de pe fosta «Comunitate foto»‟, povesteșteDoru Sava.

Într-una dintre zile, întâmplarea a făcut ca vrânceanul pasionat de fotografie să găsească pe Facebook un anunţ postat de o doamnă din Iaşi care căuta câteva fotografii pe care să le promoveze în Danemarca printr-un proiect. „Anunţul a fost postat de Alexandra Boscovanu, o ieşeancă stabilită în Danemarca, mai precis în Tønder. I-am trimis mesaj, am întrebat-o despre ce este vorba, iar doamna mi-a spus că are nevoie de fotografii din România care să reprezinte ţara noastră, cu tradiţiile şi obiceiurile specifice nouă. Era dezamăgită că nimeni nu o ajuta. Mulți fotografi îi cereau bani pentru a-i trimite fotografii! Fără să stau pe gânduri, i-am trimis Alexandrei Broscovanu mai multe fotografii făcute de mine de-a lungul anilor, cu locuri și oameni care să ilustreze ce țară frumoasă avem, cu oameni pricepuți și harnici care nu au uitat tradițiile și obiceiurile moștenite.

Aşa se face că fotografiile mele au apărut în cadrul Expoziţiei Kulturuge din Danemarca, datorită Alexandrei şi Alinei Dar, o moldoveancă de peste Prut, care au organizat împreună cu alți voluntari o zi a culturii și tradițiilor românești! M-am simțit mândru că fotografiile mele vor fi admirate la mii de kilometri, iar ele au spus că e doar începutul,  și vor mai organiza astfel de serate unde să arate danezilor că țara noastră e minunată. Ulterior am discutat cu ea și așa s-a concretizat expoziția de fotografie din Tønder, un orășel în care locuiește o comunitate mică de români”, povesteşte Doru Sava.

Visul vrânceanului este ca într-o zi să organizeze o expoziţie în Focşani. Până atunci, Doru Sava continuă să surprindă cu obiectivul său frumuseţea pe care uităm să o observăm, deşi se află peste tot în jurul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?