Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Marian și Florina Enache, originari din Focșani, au deschis un restaurant în Italia. Au muncit, au fost premiați și urmează să inaugureze un hotel

Astăzi aflăm povestea unor tineri originari din Focșani, Marian Enache (34 ani) și Florina Aura Enache (33 ani), care au fost dispuși să riște aproape tot pentru a-și îndeplini un vis, acela de a avea propriul restaurant. Pasionată de arta culinară, Florina a început să lucreze de la 17 ani într-un restaurant din Focșani, iar Marian, după ce a beneficiat de un schimb de experiență în domeniul turismului în Danemarca, a lucrat ca ospătar într-o pensiune din orașul natal. Ambii vrânceni au absolvit Colegiul Tehnic „Ion Mincu‟ din Foșani și s-au înscris la facultate. N-au reușit să finalizeze însă studiile universitare pentru că au hotărât să plece în Italia. De ce?! Banii pe care-i câștigau în țară erau prea puțini, iar visul de a deschide un restaurant părea a fi la prea mare depărtare. „Soția a reușit să termine un an de facultate, eu nu, pentru că în timpul acela am câștigat o bursă în Danemarca în domeniul turismului. Câteva luni mai târziu, m-am întors în Focșani și m-am angajat la o pensiune. În același an, 2008, după ce m-am consultat și cu soția, am  plecat în Italia, acolo unde era deja stabilit cumnatul meu. Deși anul 2008 însemna începutul unei crize economice, nu ne-am lăsat descurajați și am plecat în Italia. Norocul a făcut ca în a doua zi să avem deja loc de muncă. Am lucrat câteva luni într-o tipografie, dar nu era ceea ce ne plăcea. Obișnuiți fiind cu atmosfera dintr-un restaurant și cu interacțiunea cu clienții, ne-am dat demisia de la acea tipografie. La un moment dat ajunsesem să am și câte trei locuri de muncă: zidar, lucrător într-o livadă cu mere și muncitor la descărcat camioane‟, povestește Marian Enache.

În tot acest timp, cei doi tineri își prezentau CV-urile la diverse hoteluri și restaurante din Italia, în speranța că vor reuși să lucreze în domeniul care le place.

La început, cei doi soți au lucrat în câteva pensiuni, el ca ospărat, ea ca bucătar, reușind să afle secretele bucătăriei italiene, dar și tainele unei afaceri de succes. „Pe soția mea au angajat-o din prima ca bucătar, văzând-o cât de pricepută este. Nu avea cursuri de specialitate, însă pasiunea pentru arta culinară a ajutat-o să învețe repede rețetele. Eu lucram într-un hotel din acceași stațiune. Eram fericiți pentru că în sfârșit începusem să facem ceea ce ne place. A urmat o perioadă în care ne-am tot mutat cu valizele ba la mare, ba la munte, pentru că lucram sezonier în diferite stațiuni‟, mai spune Marian Enache.

„Doi români au deschis un restaurant în Italia‟

Cu toate că făceau în sfârșit ceea ce le plăcea, ideea că nu aveau un loc căruia să-i spună „acasă‟ i-a determinat pe Marian și Florina Enache să se gândească la o nouă soluție. Din economiile pe care le-au adunat în decursul anilor, cei doi vrânceni au reușit să-și cumpere o casă în Italia. În 2014, familia s-a mărit pentru că în viața lor a apărut Kevin, băiețelul lor. Un an mai târziu visul pentru care au plecat în Italia avea să devină realitate. „La un moment dat am găsit un restaurant în Maniago(comună din provincia Pordenone, regiunea Friuli-Veneția Giulia, Italia – n.r.). Ne-am dat demisia de la locurile de muncă pe care le aveam și am pornit într-o nouă aventură. Am păstrat numele restaurantului «Trattoria alla Casasola», pentru că avea o istorie de peste 100 de ani, și am transformat localul într-un spațiu luminos și primitor. În decembrie 2015 am deschis oficial restaurantul. Lumea a fost puțin sceptică la gândul că doi români deschid un restaurant italian. Recunosc că primii doi ani au fost destul de grei, însă după ce am descoperit tot mai multe lucruri legate de istoria locului și a rețetelor, aprecierile nu au întârziat să apară‟, spune Marian Enache.

Cei doi focșăneni spun că au decis ca în restaurantul lor să promoveze rețetele vechi specifice regiunii Friuli-Veneția Giulia, punând în valoare produsele tradiționale pe care le achiziționează de la producătorii locali. Marian Enache și-a dorit ca „alla Casasola‟ să redevină restaurantul pe care-l frecventau cu drag italienii în urmă cu mai bine de 40 de ani. „În Italia, arta culinară este ridicată la rang de religie, iar noi am acordat foarte mare importanță ingredientelor și echilibrului gustului din farfurie, devenind un punct de referință pentru turismul și lumea restaurantelor din zonă. Am intrat în topul restaurantelor din zona Friuli-Veneția Giulia și chiar am apărut în ziarul «The Guardian» din Anglia. Acest restaurant ne-a adus foarte multe satisfacții, una dintre ele fiind câștigarea unui concurs în 2019. Atunci am primit premiul pentru cea mai bună farfurie care pune în valoare salamul «Pitina», un produs local foarte apreciat, fiind înscris ca indicație geografică protejată (IGP) ‟, mai spune focșăneanul.

De curând, Marian Enache a primit diploma de merit și medalia de aur din partea Camerei de Comerț din Pordenone-Udine. „Cred că acest premiu încununează cumva curajul de care am dat dovadă, reușind totodată să valorificăm zona și micii producători din Friuli-Veneția Giulia. Mai ales în plină perioadă pandemică am reușit să credem într-un viitor mai bun, riscând tot ce am avut pentru visul nostru. An de an, Camera de Comerț din Pordenone-Udine  premiază persoanele care realizează lucruri mari în zonă și care ajută la dezvoltarea economiei comerțului în teritoriu. Nu am idee cine ar fi putut să mă propună, însă este un premiu care mă bucură‟, a spus bărbatul.

Din decembrie, o nouă aventură

În luna decembrie a acestui an, cei doi tineri speră să pornească într-o nouă aventură. Deși pandemia de COVID-19 a îngenunchiat economia la nivel mondial, Marian Enache a riscat din nou și a cumpărat un hotel cu restaurant pe care vrea să-l inaugureze anul acesta. „Luna aceasta va trebui să închidem restaurantul pentru că spațiul în care funcționăm este în chirie. Acest lucru nu înseamnă că ne încheiem activitatea, dimpotrivă, ne extindem. În 2020, în plină pandemie, am găsit un hotel cu restaurant la un preț destul de bun, pe care, cu foarte multe sacrificii, l-am cumpărat. Noua locație se va numi «Casa Valcellina», și sperăm să o inaugurăm în luna decembrie a acestui an. Noul restaurant va avea 120 de locuri, iar hotelul va avea o capacitate de cazare de 24 de locuri. Ne dorim ca anul viitor să mai deschidem un restaurant la subsolul hotelului, însă lăsăm timpul să decidă‟, mai adaugă Marian Enache. Focșăneanul spune că nu ar fi reușit să ajungă în acest punct dacă nu ar fi avut parte de sprijinul necondiționat și ajutorul soției pe care o consideră „inima acestei afaceri‟.

          Florina Enache spune că i-ar plăcea ideea de a deschide un restaurant și în România, însă nu știe când și dacă se vor întoarce definitiv în țara natală. „Am observat că începe să se dezvolte din ce în ce mai mult plăcerea bunului gust în România și, pe lângă ideea soției de a deschide un restaurant în țară, mă gândesc că ar fi oportun ca, pe viitor, să promovăm România și produsele tradiționale românești în Italia. La solicitarea clienților noștri am mai pregătit meniuri cu specific românesc pe care le-au apreciat, așa că vom repeta această experiență și în noua locație‟, a conchis Marian Enache.

De-a lungul timpului, cei doi focșăneni au făcut mai multe cursuri în domeniul HoReCa, și s-au documentat de la colaboratorii lor cu privire la istoria locului. Acum sunt în căutarea unei echipe dornice de muncă alături de care să pună pe picioare noua afacere. Le dorim succes în activitate lui Marian și Florinei Enache!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?