Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Fotbal feminin – Estera Țifești, neînvinsă în competițiile oficiale!

 

  • Duminică, la Jariștea, fetele de la Estera au câștigat cu 4-0 jocul cu Dunărea Giurgiu

 

Formația ACS Estera Țifești: Bianca Radu (Chiriac) – Florina Onia (Tufănoiu), Andreea Onea, Ana Barbu (căpitan), Elena Conduraru – Alexia Niculescu, Miruna Lăluciu, Mădălina Ismană (M. Onea), Mihaela Ștefan (Dara Dima) – Laura Petrihan (Diana Luca), Florina Bîrsă.

 

Echipa de fotbal fete ACS Estera Țifești merge ceas în competițiile oficiale de senioare în care a debutat în toamna aceasta după ce a terminat pe locul 5 campionatul cadetelor. A trecut un tur în Cupa României și a câștigat în primele două etape în Campionatul Național al Ligii a III-a. A doua victorie a fost obținută duminică, 10 octombrie, pe stadionul Măgura din Jariștea: 4-0 (2-0), cu Dunărea Giurgiu. Estera se află pe locul al doilea al clasamentului seriei I a Ligii a III-a, fiind depășită la golaveraj de liderul ACS Zimbrul Tulcea cu care se va întâlni în deplasare duminică, 24 octombrie.

În meciul cu Dunărea Giurgiu, arbitrat de Adrian Frățilă, din Vadu Pașii, Petre Eugen Alexandru, din Vintileanca și Bianca Ioana Cîrjan, din Râmnicu Sărat, asistenți, jucătoarele antrenate de Paul Cioran – principal și Marius Stoica – secund, au marcat de patru ori. De câte două ori pe repriză. A deschis scorul Miruna Lăluciu cu un șut de la peste 20 de metri și tot ea la majorat la 2-0 cu ”cel mai frumos gol al meciului, lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, bară-gol la vinclu”, cum l-a descris antrenorul Paul Cioran, în postarea de pe pagina de facebook a ACS Estera. Oaspetele au ratat apoi o lovitură de pedeapsă și în pauză s-a intrat cu 2-0. A ratat, în partea a doua a întâlnirii, o lovitură de la 11 metri și Miruna Lăluciu, însă gazdele au urcat scorul la 4-0 prin golurile marcate de Florina Bîrsă și Diana Luca.  

Am câștigat datorită angajamentului fizic superior, echilibrului tactic între compartimentul defensiv și cel ofensiv și, nu în ultimul rând, datorită valorii individuale a jucătoarelor noastre. Așteptăm cu nerăbdare meciul de la Tulcea de pe 24 octombrie, cu principala candidată din seria noastră la promovarea în eșalonul II , joc care va fi un adevărat test de maturitate pentru junioarele noastre. Până atunci, săptămâna viitoare ne continuăm visul frumos în Cupa României, contra lui Onix Râmnicu Sărat, din Liga a II-a. Felicitări ECHIPĂ, sunteți cele mai tari!!!” a fost comentariul de după meci postat pe pagina de facebook a echipei.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?