„Când a plecat în străinătate, să-l ajute pe tatăl lui bolnav la muncă, prietenul meu Marius Caluean, Dorinel pentru prieteni, spera să aducă acasă și ceva bănuți pentru a-i pregăti pe cei trei copii pentru școală și grădiniță. Îi iubea ca pe ochii din cap și și-ar fi dat viața pentru ei. Din păcate, a venit nenorocirea de care toată lumea a aflat. Soarta a făcut ca acela să fie ultimul drum al lui Dorinel. A murit departe de țară, cu gândul la soție și copii, și se va întoarce acasă între patru scânduri‟, așa începe un apel umanitar postat pe Facebook (–https://bit.ly/3kF0KKr) de Victor Vrânceanu, unul dintre prietenii lui Marius Caluean.
„Dorinel‟, așa cum îi spuneau cunoscuții, a plecat în urmă cu o lună la muncă în Polonia. Nu era prima dată când tânărul de 38 de ani din Broșteni pleca să lucreze în străinătate. În urmă cu mai bine de două săptămâni, familia vrânceanului a aflat o veste îngrozitoare: Marius Caluean a murit în urma unui accident rutier produs în Polonia. „Fratele meu, împreună cu tatăl lui (avem tați diferiți), se aflau în mers într-o mașină. La un moment dat, venea un tir din față și posibil ca fratelui meu să i se fi părut că tirul vine spre el. Afară ploua și bătea vântul și posibil că el a tras de volan să se redreseze mai mult în dreapta, a pierdut controlul volanului și, de acolo, au ajuns într-un copac. Tatăl fratelui supraviețuiește, însă fratele a decedat pe loc. Avea 38 de ani. S-a întâmplat pe 17 august, în Polonia. Era plecat la tatăl lui care era responsabil la un hotel. S-a dus la muncă acolo de vreo lună. Era căsătorit și avea trei copii de 12, 9 și 4 ani‟, spune Constantin Lăcătuș, fratele vitreg al vrânceanului decedat în Polonia.
Constantin Lăcătuș ne-a mai spus că a vorbit ultima dată cu fratele lui vitreg cu o zi înainte de accident, iar acesta i-a spus că pe la începutul lunii septembrie vrea să se întoarcă acasă, la familie. Din păcate, o soție a rămas văduvă, iar trei copii orfani. Trupul neînsuflețit al lui Marius Caluean se află în continuare în Polonia, iar familia spune că așteaptă din clipă în clipă să primească vești de la ambasadă, pentru a-l putea aduce pe „Dorinel‟ acasă, urmând să-și doarmă somnul de veci la Broșteni.
Din dorința de a ajuta familia greu încercată de această tristă întâmplare, unul dintre prietenii vrânceanului a lansat un apel umanitar pe Facebook: „Rudele lui Dorinel se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit care trebuie să își găsească odihna în pământul de acasă, aproape de familie și copii. Noi, prietenii lui Dorinel, cei care l-am cunosut și apreciat, am decis să lansăm aici, pe Facebook, o strângere de fonduri, să constituim un mic ajutor, să-i sprijinim puțin pe copiii lui să înceapă cu bine școala și să se repună pe picioare, cel puțin o perioadă până când își vor reveni după această grea încercare.
Dorinel a lăsat în urmă trei copilași, două fete frumoase și deștepte, Andreea și Daria, de 12 și 9 ani, și un băiețel, sufletul lui, David-Adrian, de numai 4 ani, care întreabă mereu de ce nu îl mai sună tati. Dorinel era un băiat foarte vesel și energic, era extrem de milostiv și ajuta cum putea pe toată lumea. Nu era angajat cu acte, așa încât copiii nu pot primi pensie de urmaș, dar creștea animale, muncea foarte mult cu brațele să le ofere o viață bună copiilor. Haideți să facem împreună o faptă bună, să fim solidari la greu, și să ajutăm această familie aflată la mare necaz.
Nu uitați, că nimeni nu a devenit sărac dăruind. Cu toate că nimeni nu își dorește asta, mâine poate fi rândul nostru să fim ajutați! Pentru toți cei care vor să doneze o sumă cât de mică, las aici contul bancar deschis la BCR pe numele soției lui Dorinel, Florentina Caluean – RO41RNCB0269109314920001
Dacă nu puteți pune bani în cont, puteți dona bani prin intermediul meu. Voi deschide un tabel de donații pe care îl vom publica aici pentru transparență totală. Vă mulțumim și să vă apere Dumnezeu de rele! Nu te vom uita niciodată, Dorinel! Îți promitem că vom avea grijă de copiii tăi, prieten drag!‟, este continuarea mesajului postat de Victor Vrânceanu pe pagina sa de Facebook.
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și cunoscuților lui Marius Caluean! Dumnezeu să-i vegheze somnul veșnic în lumină și pace!