-
De marți, 24 august, sportiva de la CSM Focșani 2007 va concura tot în Slovenia, la J4 Domzale ”Slovenian Junior Open 2021”, competiție din ITF World Tennis Tour Juniors
Maria-Daciana Ciubotaru de la CSM Focșani 2007 a evoluat săptămâna trecută în turneul J4 ”Sava Infond Open”, turneu din ITF World Tennis Tour Juniors, la Maribor, în Slovenia. După ce, cu o săptămână mai devreme, în turneul ITF J4 Dema Cup, de la Sofia, Maria jucase finala probei de dublu, la Maribor a acces până în semifinala la dublu, împreună cu slovena Annika Planinsek. În primul tur, Maria Ciubotaru și Annika Planinsek, favoritele 6, au stat, în al doilea au eliminat cu 6-2, 6-0 perechea Mata Sophie Burger/Valerie Witt din Germania, în turul al treilea au trecut cu 7-5, 6-3 de perechea britanică Talia Neilson Gatenby/Mingge Xu. În semifinală, Maria și partenera ei de dublu au fost eliminate de perechea alcătuită din slovacele Lara Cilekova și Zofia Cubonova
În proba de simplu, Maria, intrată în concurs de pe poziția 17, a câștigat în primul tur partida cu slovena Tajda Zalokar, cu 6-0, 6-2 iar în 16-zecimi s fost eliminată cu 5-7, 6-2, 6-4 de favorita 6, poloneza Olivia Bergler.
Începând de marți, 24 august, Maria-Daciana Ciubotaru va concura tot în Slovenia, la J4 Domzale ”Slovenian Junior Open 2021”, competiție din ITF World Tennis Tour Juniors, în care va intra de pe poziția a 20-a.
Ieri, la ora documentarii pentru articol, Maria era la ”puțină plimbare prin prin Ljubljana” înaintea antrenamentului programat între orele 17:00 – 19:00!