Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Târg de Sfântul Ilie, în weekend, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, din București, găzduieşte, de vineri până duminică, între orele 10:00-18:00, Târgul de Sfântul Ilie. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, meşteşugari, anticari şi artişti aduc la târg obiecte din lemn, ceramică, ţesături, împletituri, jucării, podoabe, icoane.De la târg nu vor lipsi nici bunătăţile precum prăjiturile de casă, cozonacii, turta dulce, mierea de albine ori ierburile de leac, dar nici tradiţionala ţuică.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.Preţul biletului de intrare la târg este 8 lei pentru adulţi, 4 lei pentru pensionari şi 2 lei pentru elevi şi studenţi. Biletele pot fi achiziţionate şi online de pe www.booktes.com, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?