Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Ider Ștefan, voluntar de la 16 ani la ISU Vrancea, a salvat viața unui bărbat în București

Domnule, mă auziți? Vreau să vă ajut!

La Universitate, într-un colț, 2 tineri încercau să îi vorbească unui bătrân întins pe jos.

„- E tatăl tău? Ce a pățit?”

„- Nu este tata. L-am văzut că îi e rău!”

„- Dați-mi voie să mă apropii, sunt voluntar SMURD. Ați sunat la 112?”

„- Domnule, mă auziți? Vreau să vă ajut! Vă este rău? Vă doare ceva?”

„- Spuneți la 112 că un bărbat de aproximativ 70 de ani este inconștient și nu mai respiră! Încep masajul cardiac!”

„- Poți să-l salvezi? Ajută-l!”

„- Nu știu, dar nu am să mă opresc!”

Și nu a încetat!

După câteva minute, un paramedic cu motocicleta SMURD s-a alăturat misiunii contracronometru.

Și în scurt timp, bătrânului a reînceput să îi bată inima.

„- Bravo! Ai reușit! De unde știi să faci masaj cardiac?”

„- Sunt voluntar SMURD!”

El este Ider. Ider Ștefan. Și astăzi a salvat viața unui om.

Tot astăzi a avut ceremonia de absolvire a facultății de psihologie. Dar bucuria salvării unei vieți a fost mai mare.

Ider are 22 de ani și de la vârsta de 16 ani este voluntar SMURD la ISU Vrancea.

Ziua absolvirii este un eveniment special, dar tu ai reușit să îl faci extraordinar!

Felicitări pentru tot! În mod sigur îți vei aminti ziua de astăzi!

#IGSU #isuvrancea #salvatorii #pompierii #mereuladatorie

Sursa foto și text: IGSU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?