Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799
Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

Dosar de trafic de minori și de persoane întors spre rejudecare la tribunal după 3 ani de proces și 4 ani de la arestarea preventivă a inculpaților

Tribunalul Vrancea trebuie să reia judecata într-un dosar de trafic de minori și de persoane în care doi dintre cei trei inculpați fuseseră inițial condamnați la închisoare cu executare. Arestați la începutul anului 2017 după o acțiune în forță a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Vrancea, cei trei au fost trimiși în judecată în primăvara anului 2018, iar soluția de condamnare a fost pronunțată în decembrie 2020. Potrivit acuzațiilor, unul din inculpați, administrator al unei pensiuni situate pe raza localității Odobești, sub pretextul angajării unor tinere minore, le-a convins pe acestea să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți. Totodată, un altul era acuzat că a indus în eroare și a recrutat o victimă majoră sub pretextul unei relații de prietenie și de conviețuire pe viitor, după care a transferat-o către unul dintre ceilalți inculpați.

În comunitatea din orașul O. se cunoștea că la pensiunea (…) se practica prostituția, în acest sens au declarat aproape toți martorii audiați, bărbați clienți ai barului sau clienți ai minorelor.(…) Așadar, din toate probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul A. A. s-a ocupat exclusiv de relația cu persoanele care în perioada 2014 – 2015 sub pretextul că sunt angajate la pensiune au primit propunerea din partea inculpatului de a întreține relații sexuale, fie cu inculpatul, fie cu alte persoane. (…) instanța retine că din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. A. a adăpostit, chiar a recrutat în înțelesul legii prin aceea că a determinat mai multe victime minore să întrețină relații sexuale la pensiunea (…) sub pretextul că victimele sunt angajate ca ospătari ori barmani, toate acțiunile fiind doar în scopul exploatării acestora, profitând de faptul că victimele erau persoane vulnerabile, lipsite de mijloace materiale care să le asigure subzistența, unele proveneau din centre sociale, aproape toate proveneau din medii lipsite de afecțiune.

            Rezultă de asemenea dincolo de orice îndoială rezonabilă că, o parte dintre victimele care au fost exploatate în perioada 2014-2015, în modalitatea de mai sus, au lucrat fără a avea contracte de muncă, obligația fiind a inculpatului A. A. care era reprezentant legal al societății proprietare a pensiunii, chiar dacă aceasta era în faliment. În ce ii privește pe inculpații B. B. și C. C. în timpul cercetării judecătorești, instanța a dispus schimbarea de încadrare juridică pentru faptele având ca persoană vătămată D. D. din trafic de persoane, în proxenetism. Față de această încadrare și față de probele administrate în cauză, instanța reține că în drept fapta inculpatului B. B. de a înlesni practicarea prostituției prin cumpărarea biletului de avion către Italia, prin asigurarea transportului către aeroport, prin asigurarea cazării la o personă cunoscută și de a obține foloase materiale din practicarea prostituției de către persoana vătămată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism.

            În ce privește tentativa la infracțiunea de trafic de minori având ca persoană vătămată pe E. E., pentru care de asemenea incupatul B. B. a fost trimis in judecată, instanța apreciază că nu sunt probe certe din care să rezulte că inculpatul ar fi încercat să o traficheze pe această minoră, împrejurare față de care va dispune achitarea. De asemenea, față de inculpatul C. C. va dispune achitarea pentru infracțiunea de proxenetism, întrucât împrejurarea că această persoană l-a cunoscut pe inculpat, că ar fi declarat o anumită afecțiune față de inculpat, sentiment care ar fi fost folosit de inculpat pentru a o determina să practice prostituția nu poate fi asimilată și nici nu poate fi înțeleasă ca fiind o acțiune de determinare efectivă a persoanei vătămate majore la practicarea prostituției în Italia. Așadar, va dispune achitarea inculpatului”, se arată în sentința din decembrie 2020, așa cum a fost preliată de rolii.ro.

Săptămâna aceasta, Curtea de Apel Galați a stabilit că tribunalul trebuie să analizeze din nou faptele inculpaților. Conform sentinței desființate, unul dintre inculpați, în vârstă de 65 de ani, a fost condamnat pentru trafic de minori și încadrarea în muncă a unui minor sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale la 3 ani, 4 luni si 20 zile de închisoare, iar al doilea inculpat, în vârstă de 37 de ani, a primit pentru proxenetism 2 ani închisoare, pedeapsă la care s-a adăugat un rest al unei condamnări anterioare, astfel că în total ar fi avut de executat 2 ani, 6 luni și 493 zile de închisoare. În ceea ce îl privește pe al treilea inculpat, în vârstă de 28 de ani, acesta achitat pentru tentativă la trafic de minori și proxenetism. Ulterior, inculpații condamnați și procurorii au atacat sentința cu apel.

(…) admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Birou Teritorial Vrancea şi inculpaţii B. A. şi I. M. împotriva sentinţei penale a Tribunalului Vrancea. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Tribunalul Vrancea. Menţine actele procesuale şi procedurale efectuate în cauză până la data de 04.11.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea CA Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?