Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799
Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

Bacalaureat 2021: Un elev a fost eliminat din sala de examen după ce a încercat să copieze

Absolvenții clasei a XII-a au susținut luni prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, și anume proba scrisă la Limba și literatura română. Din cei 1.973 de candidați înscriși la această probă, 58 de absolvenți de clasa a XII-a nu s-au prezentat la examen, iar un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă; acesta nu va mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. „La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 1.915 de candidați – seria curentă și seriile anterioare (97,06% din totalul candidaților înscriși). La această probă s-au înscris 1.973 de candidați. Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în 16 centre de examen. Nu au participat 58 de candidați. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea.

După aproximativ trei ore și jumătate, primii elevi care au ieșit din sala de examen organizată la Colegiul Național „Al. I. Cuza” (CNAIC) din Focșani au spus că subiectele au fost de dificultate medie. „A fost acceptabil. Față de simulare, având în vedere că am învățat mai mult, acum mi s-a părut mai ușor examenul. Urmeză probele scrise de la Matematică și Fizică, acolo unde emoțiile sunt mult mai mici. După ce voi termina cu examenele, vreau să mă înscriu la Școala Superioară de Aviație Civilă. Am ales drumul acesta pentru că am în plan să fac ceva frumos, să nu stau între patru pereți, și să lucrez la birou. Fratele meu lucrează în acest domeniu și pot spune că el m-a inspirat”, spune Ionel, absolvent al CNAIC Focșani.

Mult mai emoționați decât candidații la Bac, părinții, bunicii și prietenii absolvenților de liceu care așteptau în fața Colegiului „Al. I. Cuza” din Focșani știau deja faptul că cerința de la subiectul al III-lea a fost redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte, în care candidații trebuiau să prezinte particularitățile unei nuvele studiate: „«Moara cu noroc» v-a căzut?! Nu-i grea. O să fie bine. Ionuț a ieșit?! Mi-a spus că a picat în clasă cu mai multe fete. Lasă, mamaie, să fiți sănătoși”, îi spune o bunică unei fete care a ieșit din sala de examen. „A picat «Moara cu noroc». Nu a fost ușor pentru că am crezut că nu ne-o mai dă și… n-am învățat. Eu mă pregătisem pentru «Enigma Otiliei». Mi-ar fi plăcut să pice această operă dar, din păcate, am avut ghinion. Urmează să dau la Matematică și Biologie și sper să fie mai bine. Momentan nu m-am gândit la nicio facultate, mai întâi să văd dacă iau Bacul și apoi mă hotărăsc”, spune Cristina.

„Cum să pice «Moara cu noroc»?! De ce?!”

În Vrancea, la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat s-au înscris 2.150 de candidați, pentru care au fost organizate 16 centre de examen. Deși atmosfera de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani era relativ relaxată, câțiva absolvenți de clasa a XII-a au ieșit supărați din sala de examen. Motivul?! Nuvela scrisă de Ioan Slavici. „Cum să pice «Moara cu noroc»?! De ce?!”, se plângea o fată, în timp ce o colegă de-a ei a spus că se așteaptă la o notă mare pentru că: „«Moara cu noroc» a fost opera pentru care m-am pregătit cel mai bine și mă bucur că asta ne-au dat. Încă nu m-am gândit la ce facultate să merg pentru că eu sunt cântăreață și vreau să evoluez în cariera mea.

Pentru mine, Liceul de Artă a însemnat foarte mult. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am intrat la acest liceu unde am aprofundat și mai mult noțiunile legate de Muzică”, spune Alexia. Nu la fel de norocoasă a fost o altă candidată la Bac care a spus că: „Nu am speranțe prea mari pentru că, atunci când ne-a dat foaia cu subiectele, m-am uitat repede la ultimul subiect și m-am panicat. Am stat câteva minute bune până să-mi amintesc tot, dar nu cred că am scris ce trebuia. Mă așteptam să ne dea «Povestea lui Harap-Alb», sau cu totul și cu totul altceva”, spune Miruna.

Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, continuă astăzi, 29 iunie, cu  proba obligatorie a profilului, urmând ca miercuri, 30 iunie, candidații să susțină proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate vor fi afișate atât în centrele de examen, cât și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, luni, 5 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. „În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

 Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. (…) În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, se mai arată în comunicatul remis de IȘJ Vrancea. Pentru a promova examenul maturității, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: „recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise”, informează IȘJ Vrancea.

Le urăm succes tuturor candidaților la examenul de Bacalaureat!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?