Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Frați din Nereju, judecați pentru tentativă de omor asupra unui vecin

Doi frați din Nereju au ajuns în fața judecătorilor pentru a răspunde acuzației de tentativă de omor, în urma unui incident care s-a întâmplat în urmă cu 3 ani. La acea vreme a fost întocmit dosar pentru lovire sau alte violențe, însă în urma anchetei încadrarea juridică a fost mult mai serioasă. Victima celor doi inculpați – în vârstă de 35 și, respectiv, 20 de ani – a ajuns la spital în urma conflictului, fiind diagnosticat cu politraumatism prin agresiune cu plagă frontală stângă și parietală, plagă înjunghiată omoplat stâng, braț stâng și antebraț stâng. Ulterior, partea vătămată, care acum are 42 de ani, și-a scos un certificat medico-legal, din care a rezultat că a avut nevoie de 8, 9 zile îngrijiri medicale.

Din ce s-a reținut în timpul anchetei, conflictul din iunie 2018 a fost spontan, totul plecând de la faptul că inculpații erau nemulțumiți că partea vătămată, administrator al unei societăți cu obiect de activitate exploatarea materialului lemnos, își deschisese un punct de lucru în vecinătatea locuinței acestora. Incidentul nu a avut loc acolo, ci la un magazin din comună, unde bărbatul agresat se afla împreună cu fiul său, care a fost martor la tot ceea ce s-a întâmplat.

Primul care a sărit la bătaie, spun anchetatorii, a fost inculpatul de 35 de ani, care și-a lovit vecinul în cap cu partea metalică a unei securi. Ulterior, și inculpatul de 20 de ani a intervenit în conflict, aplicându-i părții vătămate multiple lovituri cu un cuțit în mai multe zone ale corpului, dar și cu pumnii și picioarele în cap. Incidentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra.

Pe parcursul cercetărilor, partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere a celor doi frați, ambii cu antecedente penale, menționând totodată că are pretenții materiale de la aceștia, în sumă de 40.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?