Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Cel de-al doilea fiu al primarului PNL din Homocea, arestat la domiciliu în dosarul privind contrabanda cu țigări

Cel de-al doilea fiu al primarului PNL de la Homocea, inculpat în dosarul de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată cu țigări, a fost arestat la domiciliu ieri. Acesta s-a făcut nevăzut săptămâna trecută, când procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Vrancea au desfășurat mai multe percheziții, finalizate cu 9 rețineri și arestări pentru 24 de ore, însă ulterior a revenit la sentimente mai bune. Din informațiile noastre, băiatul primarului Vasile Petrea știa că este căutat, iar ieri dimineață s-a prezentat la parchet pentru a fi audiat. La câteva ore, a fost prezentat Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, împreună cu alți doi inculpați din dosar, însă instanța a dispus o măsură mai blândă.

…respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor: P. C. V. – pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată; O. M. – „Neagra” – pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată; B. V. – pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată. … dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii P. C. V., O. M. – ,,Neagra” şi B. V. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.06.2021 şi până la data de 14.07.2021 inclusiv. … impune inculpatului P. C. V. Obligația să nu părăsească imobilul de domiciliu situat în Homocea, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți şi să se supună restricţiilor stabilite de acesta. … pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, după caz, ori de câte ori este chemat; să nu comunice, direct sau indirect cu ceilalţi coinculpaţi din cauză. … inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. … încredinţează supravegherea respectării de către inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia organului de supraveghere IPJ Vrancea – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, prin formaţiunea competentă teritorial. … Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în încheierea tribunalului.

Într-un comunicat de presă, IPJ Vrancea a transmis ieri seară că: „Urmare a perchezițiilor din data de 10 iunie a.c. și a punerii în executare la data de 15 iunie a.c. a trei mandate de aducere, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a trei bărbați de 25, 26 și respectiv 32 de ani, din comuna Homocea, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și evaziune fiscală. De asemenea, tot în cursul zilei de astăzi, Tribunalul Vrancea a emis măsura arestului la domiciliu pentru persoanele în cauză.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”
.

De menționat că ambii băieți ai primarului sunt considerați de anchetatorii „capii” rețelei care se ocupa cu transportarea și valorificarea de țigarete de contrabandă inclusiv spre Marea Britanie, în urma acțiunii de joi fiind inițial reținut și arestat la domiciliu doar fiul în vârstă de 25 de ani. În dosar este documentată activitatea infracțională a trei grupări infracționale, una coordonată de fapt de băieții primarului, care, datorită notorietății pe care o aveau, aveau influență asupra tuturor grupărilor, mai ales atunci când apăreau probleme legate de transporturile de țigări.

Ieri, la solicitarea DIICOT Vrancea, tribunalul a dispus arestarea la domiciliu a încă doi inculpați: un membru aderent al grupului coordonat de băieții primarului – care se ocupa cu transportul țigărilor de contrabandă cu destinația Marea Britanie, precum și a unui membru constituent al celui de-al doilea grup, care aproviziona rețeaua cu țigarete de proveniență Ucraina sau Republica Moldova din zona de frontieră a județului Suceava. Totodată, procurorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă a unui membru constituent al celui de-al treilea grup, șofer care transporta țigaretele către Marea Britanie, dosar care se va judeca astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?