- CSM 2007 face parte din grupa a 2-a, împreună cu CSS Odorheiul Secuiesc, CSM București, LPS Piatra Neamț
Clujul va găzdui, începând de mâine, 2 iunie, Turneul final al Campionatului Național de handbal al juniorilor 1. În ultimul act al competiției va evolua și CSM Focșani 2007, care a reușit veritabila performanță de a urca între primele opt formații ale României la juniori 1, deși este alcătuită în cea mai mare parte din juniori 2. La începerea campionatului, directorul clubului, Viorel Ciubotaru, care este și director tehnic al echipelor de handbal, împreună cu conducerea secției și antrenorii juniorilor au decis ca, pentru a le oferi jucătorilor posibilitatea să aibă mai multe meciuri la activ într-un sezon care a început foarte târziu, să înscrie echipa la ambele categorii de vârstă – juniori 1 și juniori 2. Iar foarte tinerii jucători s-au turat ceva mai greu, după care au evoluat din ce în ce mai bine, încheind sezonul de calificare – serii de campionat și grupe valoare – pe locuri de promovare în turneul final.
Pentru copiii care au început handbalul la CSM Focșani 2007 în urmă cu patru ani, în ceea ce avea să devină Centrul de copii și juniori al clubului, creșterea este spectaculoasă, unii dintre ei devenind și jucători ai Naționalelor României! Turneul final va fi pentru ei prilej de afirmare, dar și de creștere valorică și de verificare a stadiului la care au ajuns. Vor juca la nivelul lor cel mai bun, în compania unor adversari foarte puternici, câștigători ai grupelor valorice din care au făcut parte – CSS Odorheiul Secuiesc și CSM București, ori clasați pe locul al doilea – LPS Piatra Neamț. CSM Focșani 2007 a intrat în turneul final de pe locul al treilea în grupa Valoare 2. Din celaltă grupă a Turneului final fac parte Academia Minaur Baia Mare, CSS Medgidia, SCM Politehnica Timișoara, AHC Potaissa Turda.
Programul lor în turneul final de la Cluj-Napoca: 2 iunie, ora 15:00, CSS Odorheiul Secuiesc – CSM Focsani 2007: 3 iunie, ora 15:00, CSM Focsani 2007 – LPS Piatra Neamt; 4 iunie, ora 15, CSM Bucuresti – CSM Focsani 2007. În zilele de 5 și 6 iunie se vor disputa jocurile pentru clasament: echipele clasate pe locurile 4 în grupele Turneului Final vor juca pentru pentru 7-8, formațiile de pe locurile 3 pentru 5-6, în semifinale se vor întâlni locul 1 cu 2 și locul 2 cu 1, din grupe, apoi, învinsele pentru juca pentru locurile 3-4 iar învingătoarele, pentru 1-2.