FEMEIE DE 86 DE ANI, DISPĂRUTĂ DE LA DOMICILIU, GĂSITĂ LA 7 KM DE DOMICILIU
Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au efectuat verificări în cazul unei femei dispărute de la domiciliu, aceasta fiind găsită și încredințată familiei în siguranță. În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Fitionești despre faptul că bunica sa, o femeie de 86 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său, fără a mai reveni. Imediat, s-au alcătuit echipe de căutare formate, iar în sprijinul polițiștilor au venit și voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat și au început căutările în zona din apropierea casei precum și pe raza satului unde locuia aceasta. În cursul serii de 26 aprilie a.c., femeia de 86 de ani a fost identificată la o distanță de aproximativ 7 km de domiciliu, în punctul ”La Curături” din zona localității Fitionești. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că pe perioada dispariției femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată familiei.
Comunicat de presă IPJ Vrancea, 27 aprilie 2021
Foto cu rol informativ