Ediția: Sâmbătă 26 aprilie 2025 Nr. 6864
Ediția: Sâmbătă 26 aprilie 2025 Nr. 6864

Proiecte pentru Focșani, în valoare de 18 milioane lei, blocate de majoritatea PNL-USR

Consilierii locali PNL-USR mențin blocajul investițiilor aflate în derulare la nivelul Focșaniului. Ieri, în ședința Consiliului Local, nu au fost aprobate proiectele în forma inițiată de primarul Cristi Misăilă prin care se asigura finanțarea investițiilor din municipiu. Un amendament depus de grupul PNL a susținut doar finanțarea, din creditul bancar, a proiectelor derulate cu fonduri europene, a lucrărilor la Școala 3 și la străzile Ion Basgan și Panduri. Adică 10,5 milioane lei din cele 28,7 milioane lei pe care le poate accesa Primăria Focșani în acest an din creditul bancar contractat anul trecut.

Proiectele blocate de majoritatea PNL-USR sunt „Reabilitare și extindere Parc Nicolae Bălcescu”, „Reabilitare și modernizare Piațetă Teatru și Milcov”, „Lucrări de recondiționare și modernizare terenuri sport ce aparțin Liceului Sportiv și demolare gradene”, „Sală de sport multifuncțională la Grupul Școlar Auto din Focșani”, „Reabilitare locuri de joacă existente în patrimoniul UAT Focșani”. Motivarea consilierilor PNL a fost solicitarea adresată Companiei Naționale de Investiții (CNI) privind finanțarea mai multor lucrări din municipiu. Însă până acum nu a venit niciun răspuns de la CNI referitor la proiectele care ar putea fi finanțate. Sunt doar „discuții” pentru câteva proiecte, fără niciun orizont de timp în care ar putea sosi răspunsul CNI. Între timp, constructorii de pe șantierele din municipiu au anunțat deja Primăria Focșani și au trimis notificări în care precizează că vor solicita daune și penalizări dacă nu se emite ordinul de reluare a lucrărilor conform normelor legale. Practic, de la 15 martie trebuia emis ordinul de reluare a lucrărilor pe toate șantierele din municipiu. Lucru imposibil deoarece Primăria Focșani nu are asigurată finanțarea acestor investiții și nu poate achita facturile emise de constructori.

Soluția propusă de primarul Cristi Misăilă, care nu a fost acceptată de consilierii PNL-USR, a fost ca lucrările să fie reluate și achitate din creditul bancar până când vine răspunsul de la CNI referitor la proiectele pentru care va asigura finanțarea. Cu cât mai repede vine răspunsul, cu atât mai puțini bani vor fi cheltuiți din creditul bancar. Primarul Cristi Misăilă a văzut și partea bună a ședinței, respectiv aprobarea banilor pentru cofinanțarea proiectelor europene ale municipalității. În ceea ce privește relația cu CNI, primarul a explicat că săptămâna trecută a fost trimisă o adresă referitoare la proiectele care ar putea obține finanțare însă până acum nu s-a primit niciun răspuns. Mai mult, edilul a subliniat că procedura de preluare a proiectelor de către CNI este laborioasă și a dat exemplul lucrărilor de la strada Gheorghe Doja, unde proiectul de hotărâre a fost aprobat din luna februarie dar contractul nu a fost semnat nici până acum. Această soluție care ar fi permis reluarea lucrărilor pe șantierele din municipiu nu a fost pe placul consilierilor PNL-USR care au votat propriul amendament. Cu promisiunea că celelalte proiecte vor fi votate la următoarea ședință a Consiliului Local.

Discuțiile pe marginea proiectelor de hotărâre durează de două luni de zile, proiectele fiind blocate sistematic de majoritatea PNL-USR care a invocat diverse motive pentru a nu vota favorabil finanțarea investițiilor din municipiu. Între timp a fost organizată și o întâlnire cu constructorii care lucrează pe șantierele din municipiu, unde antreprenorii au avertizat asupra riscurilor pe care le presupune blocarea finanțărilor pentru proiectele aflate în derulare. Printre acestea se numără pierderea finanțărilor pentru proiectele europene, dar și plata de penalizări și daune pentru investițiile unde activitatea este suspendată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?