Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO! Ziua Protecției Civile sărbătorită în pas alergător de pompierii vrânceni – Semimaratonul caritabil ”Salvăm universul Mariei-Evelina”

PROTECŢIA CIVILĂ este numită şi ARMA VIEŢII sau  ARMA CELOR FĂRĂ APĂRARE, iar în România este sărbătorită în fiecare an la 28 februarie. Motto-ul ”CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA” este deviza onorată, care i-a însuflețit pe specialiștii protecției civile în misiunile dificile executate pentru salvarea vieții și înlăturărea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale şi catastrofele care au marcat de atâtea ori teritoriul țării noastre.

Pentru a demonstra că în cei 88 ani de existență, misiunea Protecției Civile a rămas aceeași, respectiv salvarea vieții și bunurilor celor aflați în dificultate, pompierii vrânceni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, în colaborare cu Asociația Sportivă a Pompierilor din România – Filiala Vrancea,  au organizat astăzi, 28 februarie, semimaratonul caritabil, ”Salvăm universul Mariei-Evelina”.

Evenimentul a susținut cauza umanitară a plutonierului adjutant șef Apostu Ștefan, subofițer în cadrul Stației de Pompieri Panciu, a cărui fetiță suferă de tulburare din spectrul autist, și a avut ca scop strângerea de fonduri necesare unei operații de transplant de celule stem.

Înarmați cu multă voință și determinare, colonel Golăeș Gina, locotenent colonel Gavrilă Adrian-Cristinel, plutonier adjutant șef Costache Iulian, plutonier adjutant șef Lemnaru Cristian, plutonier adjutant Stolniceanu Florin, plutonier adjutant Grosu Vlăduț, plutonier major Boian Marius, plutonier major Maxim Lucian, plutonier major Jugaru Paul Cristian, sergent major Baciu Cristian Laurențiu, sergent major Batog Sergiu, și invitații soldat Bostan Mihai, Tufin Lucian și Manea Cătălin Costinel au alerga o distanță de 21 de km pentru a promova cauza Mariei-Evelina.

Cei 14 alergători au trecut linia de sosire cu zâmbetul pe buze și cu încrederea că obiectivul acțiunii va fi îndeplinit.

La finalul cursei, participanții au primit diplome și medalii, care le-au fost înmânate de inspectorul șef, colonel Chiscop Flaviu, iar plutonierul adjutant șef  Apostu Ștefan, vizibil emoționat, le-a mulțumit din suflet pentru efortul și mărinimia de care au dat dovadă.

Pentru că numai împreună ”Salvăm universul Mariei-Evelina”, colegii salvatorilor vor încuraja gestul nobil făcut de camarazii lor prin donații.

Sumele donate benevol, de cei care doresc să se alăture demersului nostru, pot fi virate în contul RO29BTRLRONCRT0240211002 deschis la Banca Transilvania, pe numele Apostu Ștefan.

 Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea, 28 februarie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?