Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Bărbat bănuit de tentativă la VIOL, cercetat sub control judiciar

Un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol a ajuns astăzi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Focşani cu propunere de arestare preventivă, dar nu a primit mandat. Cei care au cerut arestarea lui au fost procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, dar instanța a apreciat că nu se impune arestarea bărbatului. Astfel, el a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

Bărbatul are de respectat o serie de obligaţii, în caz contrar măsura poate fi înlocuită cu o alta mai dură. Printre altele, el nu are voie să plece din judeţul Vrancea şi nici să ia legătura cu persoana vătămată. « (…) respinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul D (…) I (…), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol (…) ia faţă de inculpatul (…) măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 05.02.2021, ora 05.45, până la data de 05.04.2021. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a, d şi j C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească raza judeţului Vrancea, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi; – să nu se apropie de persoana vătămată (…) şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C. proc. pen., stabileşte ca organ de supraveghere IPJ Vrancea – Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art. 215 alin. 5 C. proc. pen., o copie a prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului, Postului de Poliţie Vîrteşcoiu, jud. Vrancea, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vrancea şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. (…).Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 04.02.2021, ora 16:30 », se arată în hotărârea instanţei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?