Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674

Trei femei, prinse de polițiști vânzând materiale prirotehnice „din categoria celor interzise la deținere și folosire”

ARTICOLE PIROTEHNICE INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTII VRÂNCENI

La  data de 29 decembrie, ora 13:30, polițiștii din Adjud au depistat în flagrant o tânără în vârstă de 22 de ani, în timp ce comercializa materiale pirotehnice din categoria celor interzise la deținere și folosire. În cursul nopții, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au observat pe strada Nicolae Bălcescu o persoană de sex feminin, în  vârstă de 28 de ani, ce oferea spre vânzare articole pirotehnice unei alte persoane de sex feminin. Astfel, în urma controlului bagajelor, polițiștii au identificat 1105 bucăți materiale pirotehnice din categoriile P1, FP3 și F2 care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Tot ieri, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat pe o stradă din municipiul Adjud o femeie, în vârstă de 55 de ani, în timp ce comercializa materiale pirotehnice  interzise la deținere și folosire, din categoriile F2 și F3.

În jurul orei 15:30, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani au identificat un bărbat de 32 de ani în Piața Moldovei din municipiu care avea asupra sa mai multe materiale pirotehnice din categoriile F2 și P2. Totodată, polițiștii Biroului de Ordine Publică au identificat un bărbat de 35 de ani din municipiul Focșani care avea asupra sa materiale pirotehnice interzise la deținere și folosire. În cauze, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Polițiștii reamintesc faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

  1. a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  3. c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
  4. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

 

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 30 decembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?