Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903
Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Brăila: Echipamente de protecţie şi produse de dezinfecţie, donate de biserici Penitenciarului şi Serviciului de Ambulanţă

Două parohii din cadrul protopopiatului Brăila au donat, vineri, echipamente de protecţie şi produse de dezinfecţie Penitenciarului Brăila şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în cadrul programelor misionare şi social-filantropice desfăşurate cu prilejul sărbătorii Sfântului Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila. Astfel, parohiile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi „Sfânta Filofteia” din Brăila, prin implicarea preoţilor slujitori, au achiziţionat echipamente de protecţie şi produse de dezinfecţie conforme cu normele legale în vigoare, pentru a fi dăruite personalului medical şi angajaţilor din penitenciar. „Dezinfectarea ambulanţelor după fiecare intervenţie şi a suprafeţelor cu care personalul medical şi pacienţii intră în contatct se realizează cu materiale speciale, potrivit unui protocol bine stabilit, iar aceste produse sunt printre cele mai necesare şi des utilizate în această perioadă pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, stocurile de multe ori fiind insuficiente. Prin această activitate s-a dorit sprijinirea persoanelor care se expun pentru salvarea şi tratarea celor care sunt încercaţi de această epidemie, dar şi a celor care sprijină reabilitarea celor ce au greşit, împlinind unul din principiile fundamentale ale învăţăturii creştine ortodoxe, de a arăta iubire milostivă faţă de semenii noştri aflaţi în suferinţe şi în încercări”, precizează într-un comunicat de presă părintele consilier Rareş Bucur, din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?