VIDEO: Votează! Nu lăsa țara pe mâna lor! 310 mii de alegători vrânceni sunt așteptați duminică la urne

0
266

Aproximativ 310 mii de alegători sunt înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetăţenii care vor împlini 18 ani până la data 6 decembrie 2020. Potrivit Autorității Electorale Permanente, cei mai mulți alegători sunt în mediul rural, peste 192 mii de persoane, iar în mediul urban sunt înscriși 117 mii vrânceni. Registrul electoral este actualizat atât prin importuri de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Direcția Generală de Pașapoarte, cât și prin radieri ale persoanelor efectuate de către primării.

Câți dintre vrânceni vor merge însă la vot? Pe rețelele de socializare, din ce în ce mai mulți vrânceni afirmă că nu vor merge duminică la secțiile de votare, văzând aceasta ca pe o formă de pedepsire a clasei politice. Numai că în România nu există un prag minim de participare la vot, care să condiționeze validarea alegerilor, așa că, și în condițiile în care doar 20% dintre români ar merge la vot, candidații care au întrunit condițiile stipulate de lege, tot ajung în Parlament.

Întrebarea pe care trebuie să și-o pună orice român cu drept de vot este: îi las pe alții să decidă în locul meu? Pentru că neparticiparea la vot tocmai asta va însemna. Oamenii sunt dezamăgiți, sunt frustrați, unii sunt speriați, dar votul este singurul mod în care un cetățean poate influența mersul unei democrații.

Alegerile de duminică sunt cu atât mai importante, în această perioadă de insecuritate, de incertitudine. Vrâncenii, românii pot alege să nu mai fie în continuare așa!

Vrâncenii, românii pot alege să fie redeschise școlile în condiții de siguranță, pot alege să fie testați astfel încât să-și continue viața, nu să fie închiși în case, să-și desfășoare activitatea la locul de muncă, nu să intre într-un așa zis șomaj tehnic, o vorbă goală, care ascunde sărăcia.

Vrâncenii, românii pot alege să nu mai ajungă în Parlament oameni care să-și numească zeci de rude și acoliți în zeci de funcții din instituții publice ori oameni care s-au aciuat pe aceste meleaguri de care n-au auzit până acum, dar care vor să sugă în continuare de la bugetul statului.

Din cauza pandemiei de coronavirus, pentru aceste alegeri a fost realizată o procedură speciale de votare pentru persoanele care sunt netransportabile din motive de boală sau se află în izolare sau carantină. Potrivit AEP, pe site-ul www.roaep.ro în cadrul secțiunii Urna mobilă (specială), poate fi accesat și descărcat atât modelul cererii de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate, precum și modelul cererii pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei mobile de către persoanele aflate în izolare sau carantină. Totodată, în cadrul aceleași secțiuni, alegătorul este îndrumat să identifice secția de votare la care este arondat și adresa biroului electoral de circumscripție județeană sau a oficiului electoral de sector, după caz, pe raza căruia are domiciliul sau reședința.

Votează! Nu lăsa țara pe mâna lor! Votul tău contează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here