Primăria Odobești continuă lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor din oraș. În această perioadă se lucrează la stratul de uzură la mai multe străzi din Cartierul Unirea. De asemenea, Primăria orașului Odobești continuă lucrările de amenajare a trotuarelor pe Strada Nicolae Ioniță.
Autoritățile locale derulează proiectul de reabilitare a străzilor din oraș. Este vorba de reabilitarea, asfaltarea și refacerea trotuarelor la 38 de străzi. Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). „Practic avem două proiecte mari de infrastructură, de reabilitare stradală, prin care 38 de străzi sunt asfaltate în orașul nostru”, a precizat primarul Daniel Nicolaș. Valoarea contractului este de aproximativ 7,5 milioane de lei. Primarul a arătat că proiectul, derulat pe doi ani, include mai multe etape.
În prima etapă sunt prinse la reabilitare următoarele străzi, cu trotuarele aferente: Smârdan, D. Gherea, Republicii, D. Cantemir, Cuza Vodă, T. Vladimirescu, Dogăriei, Victoriei, N. Bălcescu, Obor, N. Ioniță, Rosetti, Șt. O. Iosif, Beciul Domnesc.
În etapa a doua sunt prinse următoarele străzi: Muncii, C. Diea, Măgura, Cazacli, Meteor, Podgoriei, Câmpului, Școala Viticolă, 1 Mai, Calea Ivăncești, Stadionului, Fdt. Stadionului, Fdt. Ștefan Cel Mare, Fdt. N. Ioniță, Avram Iancu, Mărășești. Prof. Odobesteanu, Giurăscu.
În etapa a treia sunt incluse străzile Ghimișești, Trei Eroi, Strada Bisericii și Unirea, iar în etapa a patra străzile de interes local: E. Grigorescu, Viitorului, G. Dragalina, Barbu Lăutarul, G. Rafael, B. Delavrancea, Viticulturii, Păcii, E. Teodoroiu, Cetatea Crăciuna, N. Iorga, Mihai Eminescu, Panduri, Sf. Ilie, Strada Gării, Ulița Duca. În etapa a cincea sunt incluse toate străzile din cartier plus cele care fac legătură cu Șoseaua Vrancei din str. Trei Eroi, dar și legătura cu DN 2D. Primarul Daniel Nicolaș a precizat că Primăria Odobești va derula alte două proiecte pentru care s-a obținut finanțare prin PNDL. Este vorba de modernizare, reabilitare și dotare Liceul tehnologic Odobești, în valoare de 4 milioane de lei și reabilitarea drumului de legătură DN 2D-DN 2M și modernizare rețea stradală locuințe ANL și strămutate cartier Sturza, proiect în valoare de peste 13 milioane de lei.La nivelul orașului Odobești se mai află în derulare și proiectul privind asfaltarea unor drumuri de exploatație agricolă.
Sursa foto: Facebook/Primaria Odobesti