Mădălina Gaivas, din Republica Moldova, a câștigat Trofeul „Florentin Delmar”, la Festivalul concurs de muzică ușoară organizat, sâmbătă, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”. Premierea câștigătorilor a avut loc seara, în cadrul Galei Festivalului. Elena Daria Cojocaru, din Craiova, a obținut premiul I, Sergiu Antoniu Roban, din București, a premit premiul II și Alexia Maria Troacă, tot din București, a obținut premiul III. Premiul special al juriului a ajuns la Rareș Andrei Ioan, din București, pentru interpretarea melodiei „Te caut” iar premiul juriului a fost acordat Dariei Peltea, din Medgidia. Președintele juriului Festivalului a fost compozitorul Horia Moculescu.
Festivalul de Muzică Ușoară românească „Florentin Delmar” de la Focșani a împlinit 45 de ani în acest an, o ediție specială din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Din acest motiv, Festivalul de la Focșani a fost singurul concurs de muzică ușoară organizat anul acesta în România. De altfel, unul dintre concurenții care au trecut de preselecția la Festivalul din Focșani a renunțat la participarea deoarece a fost contact direct la o persoană confirmată cu Covid 19.
Cu eforturile Primăriei Focșani, conduse de primarul Cristi Misăilă, premiile oferite au fost menținute la nivelul de anul trecut. Trofeul „Florentin Delmar” are o valoare de 10 mii lei, premiul I – 5 mii lei, premiul II – 4 mii lei, premiul III – 3 mii lei, iar premiul special al juriului o mie de lei.
Festivalul – Concurs Național de Muzică Uşoarã Românească „Florentin Delmar” este organizat de Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, Primăria Municipiului Focșani, Consiliul Local Focșani, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.