Punct de vedere

Pandemia a deschis ușa claselor și i-a lăsat pe părinți să vadă ce se întâmplă în timpul orelor. Vă mărturisesc că am avut naivitatea să cred că, în școala românească, lucrurile s-au schimbat și că nu mai sunt ca în urmă cu 20, 30 de ani. Am avut naivitatea să cred că învățământul românesc s-a adaptat vremurilor, că am împrumutat nu doar forma, ci și fondul sistemelor europene de educație. Am avut naivitatea să cred că există metode pedagogice prin care elevii sunt îndrumați, iar profesorii nu mai apelează la țipete, nu mai transformă sala de clasă într-un teritoriu unde doar cel/cea de la catedră are voie să vorbească, iar cei din bănci (și, mai nou, cei de acasă) trebuie să nu scoată vreun sunet.

Știu, îmi veți spune că această generație nu respectă nicio regulă, că sunt cei mai obraznici, cei mai neascultători. Așa să fie? Sau ne-am îndepărtat atât de mult de vârsta lor încât am uitat cum eram? Este vina unui copil că nu se integrează sau a noastră că nu-i înțelegem nevoile? Este vina unui copil că nu poate să învețe la toate materiile sau a noastră că nu ne adaptăm și nu îi ghidăm spre ceea ce pot și vor să facă?

Vă mai aduceți aminte, stimate cadre didactice, de vremea când erați elevi? Sigur ați avut cel puțin un profesor/o profesoară care vă teroriza, care vă dădea coșmaruri. Nu fiți ca el/ea! Fiți buni! Copiii răspund mult mai bine la joc și joacă, la zâmbete și blândețe, decât la țipete și teroare. Alegeți să fiți respectați, nu temuți! Știu, e greu, copiii aceștia nu sunt ca cei de acum 20, 30 de ani, nu sunt supuși, răspund, nu sunt umili cum eram noi, dar stimate cadre didactice, în ce fel de oameni vrem să se transforme?

Îmi învăț copiii să respecte autoritatea, care pornește de la părinți și continuă cu cadrele didactice, dar nu-i pot învăța să tacă dacă ei consideră că au dreptate, le ascult punctele de vedere și descopăr că sunt deștepți, informați, amuzanți, liberi. Și deși eu, cea crescută în comunism, când părinții și profesorii te puteau lovi fără să suporte consecințe, mai am încă drăcușori care-mi șoptesc că nu strică o palmă, două, că eu am fost ca ei și știu eu mai bine, îmi alung demonii pentru că îmi dau seama că e o lume nouă și trebuie să ne desprindem cu totul de cea veche.

Îi învățăm respectul prin puterea exemplului, le dăm încredere crezând în ei, susținându-i în demersuri care ne pot părea nebunești, pentru că ne erau interzise în lumea veche. Trebuie să ne rupem de „pe vremea mea”, pentru că e vremea lor. Și pentru ca poporul ăsta să aibă vreo șansă, trebuie să ne lepădăm de ce a fost.

Nu am prieteni, colegi, cunoștințe care să nu relateze întâmplări de groază din sala de clasă: „copilul meu avea un profesor care intra de fiecare dată și trântea catalogul, ca să bage frica-n ei, erau terorizați”; „al meu era aproape de corigență, deși era primul semestru când studia materia respectivă, mă așteptam să le explice mai întâi, să-i atragă spre studiu, nu să-i trântească”; „profesoara x și-a făcut sală de clasă în casă și cheamă câte 10 la meditație, acolo nu mai e Covid”.

Stimate cadre didactice, copiii de acum sunt cei care vor da formă acestei nații. Dar dumneavoastră îi formați acum. Poate că nu știți alte metode, dar, dintre toți, dumneavoastră știți cel mai bine că învățarea e continuă, așa că poate n-ar strica să citiți ceva despre noi metode pedagogice, să urmați niște cursuri, să reușiți să-i înțelegeți, să-i faceți să învețe de drag, nu de frică.

Nu fiți profesorul/profesoara care vă dădea coșmaruri! Copiii sunt modelabili, faceți din ei oameni care să iubească școala, care să respecte profesorii, nu să treacă prin ea doar pentru că așa le spun părinții.

Eu cred în acești copii! Cred că dacă par răi, atunci au parte undeva de răutate, dacă par obraznici, atunci bravează sau le sunt interzise lucruri pe care ei sunt dornici să le cunoască, dacă vorbesc neîntrebați e pentru că poate tac prea mult în altă parte ori pur și simplu au ceva de spus. Lăsați-i să fie participanți la ora dumneavoastră, nu spectatori plictisiți la un monolog. Implicați-i în lecții, arătați-le că orice materie, de la limba română la chimie, de la matematică la desen, de la fizică la muzică, de la engleză la informatică, toate pot fi interesante, doar dacă dumneavoastră vă veți aduce aminte de ce ați ales această meserie!

Și vreau să cred că ați ales-o pentru că erați tineri și entuziaști și credeați că puteți schimba în bine oameni și destine. Vreau să cred că v-ați promis că dumneavoastră veți preda altfel, veți inova, veți înălța minți și suflete. Știu, pare că totul s-a întors împotriva dumneavoastră, de la sistem la părinți, dar ei, copiii aceia din bănci, nu sunt răi. Cred cu tărie că oamenii sunt în esență buni, iar menirea dumeavoastră este să scoateți iar și iar această bunătate în evidență.

Prin ușa deschisă de pandemie am văzut și profesori extraordinari, învățătoare dedicate! Și le mulțumesc! Chiar dacă pică internetul, trimit poze pe grup, explică părinților, explică elevilor, celor din clasă și celor de acasă, potrivesc laptopul să se vadă mai bine la tablă, se implică, își înțeleg menirea și se vede că iubesc ceea ce fac! Sunt dascăli și oameni în același timp, sunt la rândul lor părinți și înțeleg situația în ansamblul ei.

Când văd copiii oferindu-se să facă un anumit proiect, când îi văd răspunzând încrezători la întrebările profesorilor, când îi văd entuziasmați că urmează o anumită oră pentru că se vor întâlni cu un profesor care le zâmbește, le explică, îi lasă să întrebe atunci când nu înțeleg și le răspund cu blândețe, atunci vreau să cred că mai avem o șansă.

Vreau să cred că școala românească se va putea mândri cu toți elevii săi, nu doar cu câteva vârfuri care ajung la olimpiade. Vreau să cred că ne trimitem copiii într-un loc unde profesorii au drag de carte și de copii și sunt acolo pentru că asta le e vocația. Vreau să cred că și școala, la fel ca noi toți, are capacitatea de a lepăda ce este anacronic și modelează oameni pregătiți pentru viață, nu roboți cărora li se introduc niște programe care se autodistrug imediat ce se termină anul școlar.