Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Adrian Marinescu: „Îmi pasă de tot ceea ce este în jurul meu pentru că sunt bordeștean”

Adrian Marinescu este candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al comunei Bordești. Deși se află în fața primului mandat de primar pentru care le cere votul locuitorilor comunei Bordești, Adrian Marinescu spune că pariul său cu concetățenii săi are la bază proiectele cu care vine în fața lor și care vor schimba în bine fața comunei. Mai mult, Adrian Marinescu a fost timp de 12 ani viceprimarul comunei, poziție din care s-a ocupat de implementarea mai multor proiecte de investiții. Candidatul PSD Vrancea la funcția de primar al comunei Bordești a precizat că cea mai mare dorință a sa este să transforme localitatea, cu infrastructură modernă și condiții de viață după modelul localităților din vestul Uniunii Europene.

Social democrații din Bordești au realizat mai multe proiecte de investiții din care amintim:

Reabilitarea, modernizarea Grădiniței în vederea obținerii autorizațiilor sanitare de funcționare, comuna Bordești, valoarea investiției de 829.357 lei (184.301 EURO);

Reprofilare și balastare drumuri de interes public pct. Gogu P.500, comuna Bordești, investiție de 486.019 lei (108.004 EURO);

Reprofilare și balastare drumuri de interes public pct. Linți, comuna Bordești, investiție de 522.410 lei (116.091 EURO);

Modernizare DC 158 km0+960-2+145, comuna Bordești, 425.429 lei (94.539 EURO).

Pe lista de investiții pe care Adrian Marinescu își propune să le implementeze după ce va fi ales primar se află mai multe obiective din care amintim:

Realizarea Planului urbanistic general al comunei pentru urmatorii 10 ani;

Cadastrarea gratuită la nivelul UAT Bordesti;

Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale;

Modernizare iluminat public cu lămpi LED;

Reabilitarea drumurilor de exploatație agricolă;

Modernizarea sectoarelor de drumuri rămase neasfaltate;

Finalizarea și extinderea rețelei de canalizare;

Construire sala de sport;

Modernizare si intretinere stadion comunal;

Înființare parcuri și locuri de joacă pentru copii.

Consiliul Județean reabilitează DJ 202 E Buzău-Voetin-Sihlea-Obrejiţa-Tîmboieşti-Bordeşti

Administrația județeană condusă de social democratul Marian Oprișan, care candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Vrancea, are în derulare în comuna Bordești mai multe obiective de investiții. Este vorba de proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean, dintre localităţile limită judeţ Buzău-Voetin-Sihlea-Obrejiţa-Tîmboieşti-Bordeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T“.

Alimentare cu apă și canalizare în valoare de 4,2 milioane de lei la Bordești

Tot în localitatea Bordești, administrația județeană execută împreună cu societatea CUP SA Focșani lucrări în valoare de 4,2 milioane de euro. Este vorba de lucrări de alimentare cu apă și canalizare în cadrul proiectului regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – Etapa a II-a. Astfel, pe teritoriul comunei Bordești vor fi realizate lucrări în cadrul contractul CL 9 – „Sistem zonal de alimentare cu apă Odobești și lucrări sisteme de alimentare cu apă în Vârteșcoiu, Broșteni, Cîrligele, Cotești, Urechești, Popești, Gura Caliței și Bordești– Județul Vrancea”,

În comuna Bordești vor fi executate lucrări de extindere a conductei de aducțiune cu apă cu o lungime de 3,4 kilometri. Totodată va fi construit un sistem de canalizare care va avea o lungime de aproximativ 9 kilometri. Tot la Bordești vor fi construite două stații de pompare a apelor uzate și vor fi extinse conductele de refulare cu aproximativ un kilometru.

Un alt proiect derulat de administrația județeană, în care este inclusă și UAT Bordești, este proiectul „Sistem de management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vrancea”, cunoscut sub numele de Vrancea Curată. Proiectul este realizat în proporție de peste 98% și are o valoare totală de aproximativ 107 milioane lei. Prin intermediul acestiui proiect se va face colectarea selectivă a gunoiului menajer la nivelul întregului județ.

Adrian Marinescu, primarul de care are nevoie comuna Bordești!

„Am reușit, împreună cu locuitorii comunei Bordești, să ne cunoaștem în cei 12 ani de mandat, în perioada 2000-2012, când am deținut funcția de viceprimar, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și încrederea lor, ne-am înțeles și ne-am respectat unii pe alții. Îmi pasă de trecutul, de prezentul și de viitorul nostru, îmi pasă de tot ceea ce este în jurul meu pentru că sunt bordeștean, pentru că faceți parte din ființa mea. Vă cer sprijinul și încrederea pentru mandatul de primar al comunei Bordești, vă cer sprijinul și votul de încredere pentru Consiliul Local. De asemenea, vă cer sprijinul și votul de încredere pentru Consiliul Județean și pentru actualul și viitorul președinte al Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, căruia vreau să-i mulțumesc în numele locuitorilor comunei Bordești, pentru promptitudinea derulării lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 202 E, ce face legătura între satul Bordeștii de Jos și Tâmboești!“.

Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?