Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Marian Oprișan, obiective realizate în mandatul 2016-2020: 80 de milioane de lei pentru dotarea Spitalului Județean!

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, săptămâna trecută, studiul de prefezabilitate pentru construirea noului spital județean. Tot săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat ordinul de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate la obiectivul de investiții ”Construire Spital Județean Focșani- Vrancea”.

„Premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) ignoră de luni întregi solicitarea includerii noului spital județean în Strategia Națională de Sănătate. Includerea noului spital județean în Strategia Națională de Sănătate ar fi permis derularea cu rapiditate a procedurilor și ar fi scutit plata celor patru milioane de lei din bugetul județului pentru elaborarea Studiului de prefezabilitate. Fac cunoscut faptul că nu ar fi fost necesară întocmirea acestei documentații și, implicit, pierderea câtorva luni de zile, la acest moment putând deține deja indicatorii tehnico-economici obținuți în urma studiului de fezabilitate, dacă proiectul spitalului din Vrancea ar fi fost introdus în această Strategie.

Ignoranța totală și atitudinea criminală a Guvernului PNL față de soarta județului Vrancea și față de locuitorii acestuia este dovedită fără dubii prin refuzul de a introduce acest proiect, până la această dată, în Strategia Națională de Sănătate. Acesta este modul în care reprezentanții PNL aleg să reprezinte interesele cetățenilor și este clar că avem o mare problemă la nivelul județului, drept pentru care lăsăm la latitudinea vrâncenilor să aprecieze ”preocuparea” liberalilor pentru sănătatea lor.

Este momentul ca vrâncenii să înțeleagă un singur lucru: eu voi lupta ca acest proiect să obțină finanțare din fonduri europene, din cele 80 de miliarde de euro acordate României de Uniunea Europeană!

Dacă Guvernul PNL va respinge acest proiect privind construirea noului spital pentru vrânceni, vă anunț de pe acum că voi fi primul președinte de Consiliu Județean din România care mă voi lega cu lanțuri de clădirea Guvernului. În momentul în care se va asigura sursa de finanțare, etapa imediat următoare va fi scoaterea la licitație a proiectării, a execuției și a dotării spitalului”, a precizat Marian Oprișan.

Până când noul Spital Județean își va primi pacienții, actualul Spital Județean a fost dotat, în ultimii patru ani, ca urmare a demersurilor președintelui Marian Oprișan, cu aparatură de ultimă generație, în valoare de circa 80 milioane lei. Au fost achiziționate 1 RMN și 2 computere tomograf, iar toate cele 10 săli de operație au fost reabilitate și dotate la standarde europene, în aprilie 2019 fiind inaugurată una dintre cele mai moderne săli de operație, care permite și efectuarea de intervenţii medicale în sistem de tele-conferinţă.

Secția de Terapie Intensivă, Compartimentul de Terapie Coronarieni, Secția de Cardiologie, Secția Interne, Secțiile de Chirurgie Generală și Plastică, Secția de Neurologie, Secția de Pediatrie, Secția de Neonatologie, Secția de Chirurgie Pediatrică, Secția de de Obstetrică-Ginecologie sunt exemple de secții care au fost reabilitate, modernizate și dotate integral.

Printre echipamentele medicale care au intrat în dotarea Spitalului Județean se numără: un RMN, 2 Computer Tomograf; Ecograf pentru explorări morfofetale; Eco Doppler; Sistem integrat de medicalizare bloc operator; Lampă chirurgicală cu monitor și cameră video; Masă de operație chirurgie generală; Platformă electrochirurgicală cu sigilare vasculară și evacuator fum; Aparat de anestezie standard; Scaun chirurg/ anestezist; Scăriță chirurg; Lavoar cu 2 posturi; Defibrilator extern; pat terapie intensivă; saltea antiescara activă; pat terapie intensivă coronarieni cu saltea saltea antiescară inclusă; aparat de ventilație mecanică ICU coronarieni; aparat ventilație mecanică standard; monitor funcții vitale ICU coronarieni; monitor pentru terapie intensivă; sistem intubație dificilă; ecograf terapie intensivă; aparat de radiologie la patul bolnavului; injectomat; perfuzomat; aspirator terapie intensivă; EKG 12 canale; holter ECG; sistem testare efort EKG; pat terapie intensivă cu sistem integrat performant de prevenire și tratare a escarelor; aparat de ventilație mecanică de înaltă performanță; videobronhoscop; aparat hemodiafiltrare; defibrilator extern; aparat de ventilație mecanică pentru transport; monitor funcții vitale pentru transport; aparat radiologic pentru efectuat filme în urgențe; videoendoscop superior și inferior secția interne; masă operație ortopedie traumatologie; trusă endurologie, pentru sala de operație urologică; platformă chirurgicală cu argon pentru sălile de operație chirurgie generală; aparat Rontgen cu braț C, pentru sălile de operație ortopedie-traumatologie.

Odată cu dotarea cu aparatură modernă au fost angajați și medici noi cu competențele necesare utilizării aparaturii.

De asemenea, în cadrul Spitalului Județean ”Sfântul Pantelimon” Focșani a fost reabilitată și modernizată și Stația de sterilizare, o investiție cu o valoare tot la 1 milion Euro.

Nu în ultimul rând, cu fonduri europene în valoare de aproximativ 1 milion Euro, a fost dotată cu aparatură medicală Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon”, Focșani pentru a îmbunătăți calitatea și eficiența îngrijirii spitalicești de urgență.

Este vorba de echipamente medicale care constau în: Pat radiotransparent, resuscitare, hidraulic pentru examinare/transfer sprint – 21 bucăți; Targă transport pacienți – 10 bucăți; Cărucior pentru instrumentar și medicație – 5 bucăți; Scaun cu rotile pentru transport pacient intraspitalicesc – 10 bucăți; ecografe, electrocardiografe, seringi automate, monitoare (ecg, pulsiometre, tensiune arterială neinvazivă, temperatură centrală), defibrilatoare, aspiratoare portabile pentru secreții, un ventilator portabil, sisteme de livrare a oxigenului cu umidificator, o masă pentru efectuarea unor mici intervenții și o lampă scialitică.

În decembrie 2019, la inițiativa președintelui Marian Oprișan, Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședință de îndată, alocarea sumei de aproximativ 4 milioane de lei Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon“ din Focșani pentru continuarea proiectului de achiziționare de aparatură medicală. Suma mai sus menționată a fost alocată în urma rectificării bugetului propriu al administrației județene, după ce guvernul PNL, prin Ministerul Sănătății, a tăiat suma de 6 milioane de lei prevăzută în buget special pentru continuarea proiectului de dotare cu aparatură medicală a Spitalului Județean.

Un alt proiect derulat la inițiativa președintelui Marian Oprișan este cel privind „Reabilitarea energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, Secția pneumoftiziologie”. Valoarea obiectivului de investiție este de aproximativ 5,8 milioane lei. De asemenea, va fi reabilitată Policlinica pentru copii, tot printr-un proiect al Consiliului Județean – „Modernizare și dotare secție ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon, Focșani”. Valoarea proiectului este de aproximativ 3,5 milioane lei.

Pe 30 martie 2020, Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședință extraordinară, la propunerea președintelui Marian Oprișan, „crearea unui depozit de 11 milioane de lei aflat la dispoziția Spitalului Județean pentru a-și achiziționa medicamentele și echipamentele de protecție necesare în combaterea și în lupta cu coronavirusul”. Cu fonduri de la Consiliul Județean a fost achiziționat chiar un aparat Real Time PCR, pentru testarea infecției cu coronavirus. Aparatul nu a fost pus însă nici acum în funcțiune de conducerea PNL a Spitalului Județean.

Un alt demers important îl reprezintă construirea la Focșani a unui centru de oncologie. Consiliul Județean Vrancea a decis să fie partener în acest proiect. „Demersul meu a început în urmă cu doi ani, când a fost identificat un teren în curtea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon”, care urmează să fie concesionat unei companii private, care și-a exprimat intenția de a construi la Focșani un centru modern de oncologie. Am parcurs toate etapele necesare prevazute de lege însă, din păcate, de jumătate de an, documentele depuse pentru un aviz s-au împotmolit la Ministerul Sănătății și la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care refuză cu obstinență să ne emită acordurile necesare”, a precizat Marian Oprișan. Șeful administrației județene face apel „la ce a mai rămas din buna credință și umanitatea decidenților din Guvernul României, pentru a debloca această situație presantă și a emite acordurile necesare începerii construcției centrului de radioterapie, care poate salva viețile unor oameni”.


Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?