Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Vasilică Dinică este candidatul PSD la Primăria Păunești. „Voi aduce rețea de gaze în comună”

Vasilică Dinică este candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al comunei Păunești. Candidatul social democrat are experiența administrației publice, cunoaște problemele comunității, fiind recunoscută activitatea sa și investițiile realizate la începutul anilor 2000, când a fost ales primar al comunei Păunești. Din păcate, proiectele inițiate atunci de Vasilică Dinică nu au fost continuate, cum este cazul rețelei de distribuție a gazelor naturale. Proiectul a fost blocat deși fuseseră obținute toate aprobările pentru această investiție. „Din nefericire pentru comuna Păunești, un grup de consilieri locali de atunci, în frunte cu Gheorghe Popa, au cerut în ședința Consiliului Local oprirea acestor lucrări, făcând astfel o acțiune împotriva comunei Păunești și a cetățenilor ei. Precizez că în procesul verbal de ședință s-a consemnat această lovitură dată comunei noastre Păunești și este mărturie pentru totdeauna, spre rușinea lui Gheorghe Popa și învățarea de minte a alegătorilor să nu-l mai voteze niciodată”, spune Vasilică Dinică.

Candidatul social democrat arată că sunt multe lucrări care pot fi realizate în comună și pentru care are sprijinul Consiliului Județean, al președintelui Marian Oprișan. Realizarea rețelelor de apă, canalizare și gaze naturale, asfaltarea străzilor din comună sunt câteva proiecte care pot fi realizate cu fonduri de la bugetul local, susținerea Consiliului Județean și obținerea de fonduri europene nerambursabile, fără să se majoreze taxele și impozitele pentru păuneșteni.

Proiecte realizate în mandatul primarului Vasilică Dinică

1. Rețeaua de alimentare cu apă potabilă în toată comuna Păunești, pe fiecare stradă, cu o lungime totală de 76,7km
2. Am construit două școli, Novăcești și Surlea, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea și al Guvernului României cu fonduri nerambursabile
3. Am făcut Proiectul de distribuție a gazelor naturale pentru toată comuna Păunești, am obținut Avizul favorabil de racordare la conducta magistrală care traversează drumul județean Păunești-Domnești, apoi a avut loc licitația pentru execuția lucrărilor cu participarea reprezentanților Ministerului Lucrărilor Publice și ale celorlalte instituții ale statului prevăzute de lege, și au demarat lucrările de execuție.

4. Am construit podul de la brutărie.

6. Am curățat, decolmatat și am construit multe poduri în toată comuna, unde era nevoie
7. Am pietruit mai multe drumuri înglodate în Scurta, Novăcești și Surlea.
8. Am modernizat și betonat piața agroalimentară.
9. Am preluat personal cu vizualizare în teren importante suprafețe de pădure care au fost retrocedate păuneștenilor.
10. Am readus în proprietatea comunei Păunești terenul din Drumul Dealului – 67 ha.
11. Am realizat primul Centru Medical de Permanență comunal din județul Vrancea
12. Am realizat împreună cu Consiliul Județean Vrancea ,,Centrul social de îngrijire a persoanelor aflate în stare critică” în imobilul fostei primării


Proiecte propuse pentru comuna Păunești

I. DOMENIUL EDILITAR GOSPODĂRESC

1. Asigurarea apei potabile în permanență la nivelul întregii comune din primul an de mandat.
A) Vom curăța, drena și capta toate izvoarele existente.
B) Vom fora trei puțuri de mare adâncime (300-400 m) în zonele Viișoara, Bodea și Novăcești.
C) Vom construi noi rezervoare tampon pentru apă potabilă.
2. Realizarea rețelei de canalizare la nivelul întregii comune
3. Actualizarea imediată a proiectului de distribuție a gazelor naturale în toată comuna Păunești și depunerea tuturor diligențelor necesare pentru reluarea de urgență a lucrărilor de execuție și racordarea gospodăriilor.
4. Vom extinde rețelele de alimentare cu apă potabilă, canalizare și distribuție a gazelor naturale în zonele în care s-au construit locuințe noi.
5. Vom atrage în intravilan și alte suprafețe din alte categorii agricole pentru a extinde comuna în următoarele zone :

– șoseaua PĂUNEȘTI-VIIȘOARA pe ambele laturi;
– ambele laturi ale șoselei către casa de apă ,,Șoimu” (spre Chiștelniță);
– ambele laturi ale șoselei ce duce către punctul ,,stejar la Mocanu”;
– în zona ,,Rohatcă”;
6. Odată cu realizarea rețelelor de apă, canalizare și gaze naturale în toată comuna, începem lucrările de executare a șanțurilor și terasamentelor de pe laturile tuturor drumurilor din comună pentru dirijarea controlată a apelor pluviale.

7. Asfaltarea tuturor străzilor și ulițelor din comuna noastră pe toată lățimea lor, fără a le îngusta.

8. Modernizarea și extinderea Pieței Agroalimentare.

9. Amenajarea corespunzătoare a Pieței de animale vii, păsări și cereale.
10. Realizarea unei cantine unde se va pregăti mâncare pentru persoanele în vârstă, suferinde, imobilizate, singure, cu livrare la domiciliu dar și pentru alte persoane interesate.
11. Realizarea unei brutării unde păuneștenii să-și poată aduce grâul și să primească pâine naturală tradițională prin distribuitorii/vânzătorii autorizați respectiv magazinele sătești din toată comuna Păunești.
12. Construirea unui pod peste Valea Caselor în punctul doctor Sandu-familia Postolache-bazin cireadă.

II. SĂNĂTATE
1. Sprijinirea concretă a cabinetelor medicale care își desfășoară activitatea în comuna Păunești.
2. Efectuarea periodică de consultații medicale gratuite pentru toți locuitorii comunei Păunești care își doresc acest lucru.

III. ÎNVĂȚĂMÂNT
1. Organizarea și amenajarea sălilor de clasă în mod adecvat pentru protejarea sporită a elevilor cât și a cadrelor didactice în această perioadă.
2. Sprijinirea concretă a actului de învățământ de către primărie prin asigurarea fondurilor necesare pentru dotarea corespunzătoare a școlilor și a grădinițelor.
3. Construirea unei grădinițe cu program prelungit și after school pentru copiii ai căror părinți au nevoie de un asemenea sprijin gratuit.
4. Acordarea unor burse de merit și burse sociale pentru elevi.

IV. SPORT
Construirea unei Baze Sportive locale care să corespundă necesităților tuturor categoriilor de vârstă.

V. SOCIAL
1. Identificarea și încadrarea în programe de asistență socială compatibile a persoanelor aflate în stare critică sau de risc.
2. Sprijinirea copiilor și a tinerilor care provin din familii cu venituri mici pentru a urma cursurile școlare adecvate.
3. Sprijinirea și încurajarea familiilor tinere pentru a da naștere de copii și implicarea concretă în ajutorarea acestora.
4. Asigurarea unei mese gratuite zilnice tuturor persoanelor aflate în stare critică sau de nevoie.
5. Crearea de noi locuri de muncă pe raza comunei Păunești

VI. CULTURĂ
1. Redefinirea celor două cămine culturale respectiv Păunești și Viișoara și punerea acestora la dispoziția elevilor, tinerilor și a tuturor celorlalte categorii de persoane din comună.
2. Înființarea de grupuri artistice locale, grupuri de creație cu implicarea tinerilor și alte persoane motivate să se implice.

VII. AGRICULTURĂ
1. Sprijinirea concretă a proprietarilor de terenuri și a asociațiilor de proprietari pentru a avea acces la cele mai performante tehnologii, soiuri de plante și tehnici pe care să le folosească în procesul de producție și astfel să obțină un rezultat optim.
2. Organizarea unei piețe sezoniere locale unde producătorii agricoli să-și vândă produsele în mod organizat.
3. Dezvoltarea unor colaborări cu localități din zone de munte interesate să cumpere produse agricole de la noi și concretizarea raportului prin comenzi ferme de struguri, vin, cereale, făină și alte produse astfel încât producătorii păuneșteni să nu rămână la dispoziția intermediarilor și să câștige timp și un preț mai bun.
4. Sprijinirea crescătorilor de animale în ameliorarea continuă a raselor și buna valorificare a animalelor vii și a produselor.
5. Informarea săptămânală a cetățenilor de către specialiști în domeniu, respectiv ingineri agronomi, cu privire la bolile și dăunătorii culturilor agricole.

Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?