- Echipa se va pregăti pe Milcovul până la 22 iulie după care va pleca în cantonament la Govora; sâmbătă, 18 iulie, va fi amicalul cu Victoria Gugești
Echipa de fotbal seniori a CSM Focșani 2007 se află de o săptămână în pregătire la Stadionul Milcovul pentru sezonul 2020-2021 al campionatului Ligii a III-a. Antrenamentele sunt conduse de antrenorii Alin Chița – principal și Cristian Tănase – secund, aceiași care pregătesc echipa din toamna lui 2019. Conducerea clubului și a echipei de fotbal a optat pentru continuitate la nivelul băncii tehnice, Alin Chița și Cristian Tănase dovedindu-și profesionalismul în turul campionatului 2019-2020 și în începutul de retur când au dat formației Focșaniului un stil de joc bine definit, au omogenizat un lot cu multe noutăți, au pus în valoare calitățile jucătorilor inclusiv prin dispunerea lor în roluri noi, dar în care au dat randament. Echipa a avut multe reușite, a avut și poticneli. Campionatul a fost încheiat după doar o etapă din retur, când orice era posibil, la limită, chiar și clasarea la final în termenii obiectivului, promovarea în Liga a II-a. Clasamentul a rămas înghețat la 6 martie, când mai erau de jucat 14 etape. Indiferent ce-ar arăta calculele în cheia ce-ar fi fost dacă ar fi fost, cert este că era aproape imposibilă promovarea, care ar fi presupus victorii ale focșănenilor pe linie – constanță, adică, și un joc al rezultatelor adversarelor, favorabil. Lucrurile, din această perspectivă, par limpezi pentru antrenorul Alin Chița.
”Să nu mai avem alternanță în calitatea jocului și în rezultate!”
L-am întrebat, vinerea trecută, la Stadionul Milcovul unde echipa începuse antrenamentul, pe antrenorul principal al CSM 2007 dacă i-a fost stabilit ori dacă și-a asumat un obiectiv acum, la începerea pregătirii. ”Nu vreau să vorbim despre obiectiv. Îmi propun să creionăm un lot competitiv care să nea dea speranțe că vom juca la capacitatea maximă. Să câștigăm meciuri, să nu mai avem alternanțe în calitatea jocului și în rezultate”. De la echipă au plecat jucători aflați la final de contract și cărora nu le-au fost propuse prelungiri de angajamente, au fost făcute câteva transferuri. ”Am căutat să aducem jucători peste nivelul celor plecați. Să vedem dacă se vor integra în angrenajul echipei. Au venit, să-i prezint pe posturi, portarul Robert Geantă, de la Metaloglobus, fundașul stânga Claudiu Maftei, de la liderul seriei a 5-a a Ligii a III-a, ACS Fotbal Comuna Recea, Valentin Mihăiță, fundaș stânga de la Huși, la mijlocul terenului Mădălin Ghenovici, de la Metaloglobus. De ieri, de la Rapid București, a venit Cosmin Ilie, jucător U 18. Mai avem nevoie de 2-3 jucători ca să definitivăm lotul”, mi-a mai spus Alin Chița.
Lotul CSM Focșani 2007, la momentul documentării: Adrian Horvat, Alexandru, Robert Geantă – portari și Artiom Zabun, Claudiu Juncănaru, Robert Bratu, Ionuț Salaoru, Dănuț Munteanu, Bogdan Panaite, Andrei Monel Paizan, Ștefan Pădineanu, Sorin Săpunaru, Alexandru Taciuc, Ionuț Manu, Dragoș Oprea, Sergiu Petrică Jurj, Mihai Stancu, Alin Dascălu, Valentin Mihăiță, Valentin Ghenovici, Claudiu Maftei, Cosmin Ilie.
Antrenamente la Focșani până la 22-23 iulie, când urmează plecarea în cantonament la Govora
Pregătirea pentru viitorul campionat a început altfel decât a fost vreodată: cu testul Covid – 19, toți jucătorii fiind găsiți sănătoși! Iar în stadion au fost luate măsurile de prevenire prevăzute în Ordinul 619/1077/12.06.2020, așa încât jucători, staff tehnic și administrativ să fie protejați împotriva infectării care ar perturba serios programul de antrenamente. Starea ce pare a caracteriza maniera de lucru a echipei este cea de ”entuziasm”. Am remarcat-o și la antrenorul Alin Chița și la căpitanul Ștefan Pădineanu. ”Am început pregătirea cu readaptarea la efort după o pauză de 16 săptămâni, neobișnuită în organizarea activității sportive. Sunt bucuros, entuziast, ca și jucătorii. Fiecare dintre ei a avut un program individual, structurat, pe care l-a respectat. Miercuri am avut un test și marea majoritate a jucătorilor au arătat un bun nivel de pregătire. Sunt mulțumit de atitudinea lor” – Alin Chița. Formația focșăneană va continua antrenamentele pe Milcovul până la 22-23 iulie, după care va merge într-un cantonament de zece zile la Govora. Pentru 18 iulie este programat un prim meci de verificare cu Victoria Gugești urmând să fie stabilite alte jocuri amicale până la reluarea meciurilor oficiale – primul, din Cupa României.
Gânduri la început de pregătire!
Ștefan Pădineanu, căpitanul echipei: ”Ne simțim foarte bine, ne pregătim cu entuziasm. Ne așteaptă un sezon greu, dar cu încă doi-trei jucători care vor veni vom avea un lot bun. Ne înțelegem foarte bine cu noii colegi. Zic eu că o să fie bine. O să promovam anul ăsta. Nu-i un angajament. E o promisiune. Focșaniul merită o echipă de Liga a II-a!”
Sergiu Petrică Jurj, golgeterul echipei: ”O echipă întreagă muncește să aducă mingea în fața porții și până la urmă muncim toți ca să marcăm, să câștigăm meciuri. O să fiu mult mai concentrate la finalizare, o să tratez mult mai serios fazele ca să marchez mai multe goluri și să-mi ajut echipa să ne îndeplinim obiectivele”.
Mădălin Ghenovici, golgeter cinci ani la rând la Metaloglobus: ”Pentru promovare am venit. Să facem treabă bună. Foarte mulțumit de ce am găsit aici. Știam unde vin. Am venit în primul rând pentru dom` profesor și după aia pentru echipă.
Cosmin Ilie, junior, produs al Centrului de performanță Rapid București, atacant: ”Am venit să joc. Este mai bine să joc la Liga a III-a decât la juniori. Am fost primit bine, mai ales de dom profesor, de colegi”.
Valentin Mihăiță, internațional de juniori: ”Aici sunt alte gânduri decât la Huși. Gânduri de promovare. Sunt alte condiții. Vreau să joc cât mai mult!”
Robert Geantă, vine de la Metaloglobus: Nu se teme de concurență pe un post pe care sunt trei jucători. Își dorește să fie un grup unit, să joace și să aibă rezultate bune cu noua lui echipă.
Claudiu Maftei, format la Oțelul Galați, a mai jucat la Metalurgistul Cugir, Sporting Liești. Vine de la ACS Fotbal Comuna Recea: ”Am decis să vin mai aproape de casă. Vreau să mă impun!”
În foto, antrenorul Alin Chița și jucătorii nou veniți