Nici nu mai știu în ce împrejurări m-am trezit într-un grup pe Facebook în care diverse persoane vând diverse lucruri. Adică, găsești de la cireșe, zmeură, căpșuni, păstăi, castraveți, la prăjituri, torturi, cozonaci, lapte și produse lactate, vin și țuică, animale vii, carne, ouă…. Ce să mai, e un adevărat bazar. Din când în când, câte o postare stârnește vii dezbateri, bineînțeles când vine vorba de preț.
O doamnă vindea cu 100 de lei kilogramul de carne de porumbel. O alta cu 25 de lei kilogramul de carne de pui de țară. O doamnă cere 40 de lei pe kilogramul de zmeură. Ați înțeles ideea.
Acuma, părerea mea e că prețul trebuie să fie corect, adică cel care a investit într-un produs să-și poată recupera cheltuielile și să scoată un profit decent. Până la urmă, de asta vinde. Dar, credeți-mă, niciodată nu aș comenta când vine vorba de munca din agricultură. Pentru simplul motiv că nu am făcut asta niciodată. Ce știu eu despre culesul cireșelor? Nimic! Despre cât cheltui și la ce oră te trezești ca să crești găinile? Nimic! Despre munca la căpșuni și zmeură? Nimic!
Habar nu am despre toate astea! M-am născut, am crescut și am trăit în oraș. Locuri de joacă mi-au fost șantierele înainte de 1989, chiar și plantele din ghivecele de pe balcon dau semne că n-o duc prea bine. N-am luat în viața mea un ou din cuibar, n-am tăiat și n-am jumulit vreodată o găină. N-am dat cu sapa, n-am prășit și n-am plantat vreodată vreo legumă. Cum aș putea așadar să emit vreo judecată privind munca celor care, mai nou, îmi aduc la scară căpșuni, cireșe, vinete și roșii, tot ce-mi dorește sufletul? N-aș putea și nu o fac. La începutul lui mai am dat 25 de lei pentru un kilogram de cireșe. În piață erau între 40 și 80 de lei. Nu erau cine știe ce gustoase, dar m-am bucurat de ele ca un copil.
Știu însă că soacra mea muncește foarte mult pentru cele câteva găini pe care le crește și pentru legumele din grădină. Are mâinile bătătorite, vorbește mereu despre ce trebuie să le cumpere la pui, le văruiește cotineața, le dă iarbă, în grădină stropește, udă, e o muncă permanentă și care se termină abia toamna târziu cu zacuscă și bulion, compoturi și dulcețuri; care ajung și la noi, orășenii.
Aveam un unchi la Ruginești, nea Ilie, care ne-a spus niște vorbe ce mi-au rămas în minte: E bine să stai la oraș și să ai un prost la țară. Asta pentru că plecam mereu de acolo încărcați cu de toate, dar dacă ne chema la cules sau la prășit, nu mergeam niciodată. Nu a zis-o cu răutate, era un mucalit. Avea dreptate. Muncea enorm, în ciuda unui handicap. Parcă-l văd luând găleți după găleți de apă din fântână pentru că trebuia să umple bazinul din curte. Îl admiram și mă întrebam de unde are atâta putere.
Așadar, e scump să dai 25 de lei pentru un kilogram de carne de pui crescut în curte? Până la urmă, cred că răspunsul nici măcar nu e Da sau Nu. Răspunsul e că cine vrea și poate, cumpără, cine nu, nu. Totul e să fim onești, fie că suntem vânzători, fie că suntem cumpărători.
