O crenguță înflorită stă aruncată pe trotuar. Primii copăcei au îndrăznit să înflorească, deși e încă devreme în calendar. Sunt acei copăcei cu florile fragile care, înainte să-și desfacă petalele, seamănă cu niște perle albe înșirate pe firul ramurilor. Da, o crenguță cu flori albe, delicate, stă aruncată pe trotuar, într-o dimineață rece. Pașii o ocolesc, dar unii ochi nu o văd, tălpile trec peste ea și îi strivesc ramurile mai mici și firave.
Probabil copăcelul e undeva, prin apropiere, văduvit în pripă de una din crenguțe. Cineva a rupt, a inspirat parfumul de primăvară, poate a și zâmbit o secundă, apoi a aruncat. De câte ori nu ați văzut așa ceva prin oraș? Alei întregi cu flori multicolore: lalele, trandafiri, nu-mă-uita, iar la doi pași distanță, una câte una, flori rupte și aruncate pe trotuar. Au înflorit cireșii japonezi și au umplut de roz proaspăt și parfum orașul? Au înflorit magnoliile, merișorii din parc, cornii cei galbeni ca lămâia? S-au umplut și trotuarele de crengi înflorite, călcate în picioare.
Ce ne îndeamnă să facem asta? E poate gândul că, oricum, o simplă floare nu înseamnă o întreagă primăvară? Că un gest bun e neînsemnat și fără putere, dacă e izolat? Că oricât s-ar face, nu e suficient, că gestul bun are sigur în spate un scop ascuns, că nu va fi niciodată bine?
Dar poate că eforturile unor oameni sunt mai mult decât par și merită recunoscute. Nu ne mulțumește nimic, niciodată, „cu o floare nu se face primăvară”, ne-am obișnit să spunem. O acțiune, un gest benefic pentru întreaga comunitate, e imediat încadrată la „campanie electorală”, o intervenție medicală performantă, în premieră, de mare ajutor pentru fiecare dintre noi, e „lăudată” cu: „Tot degeaba, incompetență 98%!”
Nu numai în momente dificile, cum a fost ultima furtună, cea care a pus la pământ copaci și stâlpi de electricitate, ci zi de zi, fiecare acțiune a fiecărui pompier, polițist, paramedic, salvamontist, lucrător urcat în vârful stâpului, pe un vânt năpraznic, să refacă legăturile firelor rupte… fiecare gest zilnic, mic sau mare, e o mică floare pe care nu ar trebui să o călcăm în picioare, ci să o lăsăm să aducă primăvara.
Știu, e datoria lor, fiecare trebuie să își facă treaba cât mai bine. Dar recunoașterea faptelor bune stă în fiecare dintre noi, în sentimentul că primăvara e în fiecare floare ascunsă într-o faptă, într-un gest mărunt, al altora și al fiecăruia dintre noi.
Mihaela Trifan
